teodorescu.catavencu.ro

Întremat de victoria lui Crin în PNL, Vanghelie s-a exprimat şi el despre pedelişti. Dacă Antonescu i-a făcut hoţi fiindcă umblă să-l lase pe Geoană fără scaunul din fruntea Senatului, Marian a plusat: „nişte şacali care nu înţeleg altceva decît bagabonţii de pe bulevard!”

În indignarea lui împotriva PDL-ului, Vanghelie se face că nu observă că Ponta i-a pus şi lui gînd rău cu auditul pe care vrea să-l facă pentru a afla cum s-au cheltuit banii partidului cît a fost Geoană preşedinte. Asta apropo de „bagabonţii de pe bulevard” a căror soartă pare să-l preocupe tot mai mult pe Marian.

Nici n-a apărut bine Dacia Duster pe piaţă şi Băsescu şi-a achiziţionat un exemplar, cu care s-a dus singur la cumpărături. Nu cred că pentru a mai da un exemplu de fidelitate faţă de mărfurile care se produc în România. Am alte presupuneri în această privinţă.

Sînt chiar curios dacă după ce Băsescu şi-a luat un Logan au crescut vînzările acestui automobil pe piaţa internă, măcar în luna următoare. Fiindcă, anul trecut, în ciuda pildei prezidenţiale, Loganul s-a vîndut mai bine în străinătate decît în România.

Cu Dusterul lucrurile stau cu totul altfel. Atît cît îmi cunosc concetăţenii, aş paria că SUV-ul autohton va avea un succes nebun, aproape la fel ca Loganul, pentru care în primul an stăteai la coadă, la fel cum îţi aşteptai rîndul şi dacă, mai tîrziu, voiai un Logan pe motorină. Dacă n-ar fi fost criza, probabil că Duster ar fi avut vînzări triumfale pe-aici pe la noi, direct proporţionale cu ambiţia românului de toate vîrstele şi de ambele sexe de a conduce un SUV la un preţ doar uşor piperat.

Toate ambiţiile noastre refulate şi toate dorinţele noastre de a spune cine sîntem fără să deschidem gura, ci doar portiera maşinii, ar putea fi întruchipate de acest Duster. Chiar dacă am datorii la întreţinere, chiar dacă mi-a buşit criza afacerile, chiar dacă nu ştiu de unde o să scot banii pentru rate, măcar atît să-mi permit – un SUV! Acesta va fi idealul brusc al celor care se zbat să obţină un certificat că au ajuns în rîndul clasei de mijloc şi turnesolul celor care se chinuie să rămînă acolo, măcar în imaginarul lor personal. Pentru puşti va fi saltul în viaţă de la maşina părinţilor la independenţa lor subvenţionată, pentru adulţii care au trecut de la Dacia la Logan dovada că nu li s-au s-au plafonat posibilităţile, iar pentru pensionarii care nu s-au resemnat să se uite la fata din pagina 5, o viagra pe patru roţi.

Băsescu s-a grăbit să apară la volanul unui Duster sau, cum am auzit, şi l-a tras, nu atît pentru a face reclamă unei noi maşini made in Romania, la vreme de criză, cît pentru că a adulmecat succesul pe care îl va avea acest automobil. Adică în termeni publicitari, e puţin probabil ca românul care îşi cumpără un Duster s-o facă pentru a urma exemplul lui Băsescu, dar cu siguranţă că, atunci cînd vor băga cheia în contact, unii dintre compatrioţii noştri îşi vor aminti că acelaşi lucru îl face şi omul nr 1 în stat cînd îl trimite soţia cu lista la cumpărături şi-l sună eventual pe mobil să nu uite să ia pătrunjel.

Cînd le ştii pe-astea cu istoria – şi tu le ştii -, cînd le ştii şi pe-astea cu opoziţia – idem – şi cînd vezi că bătrînul cotoi Tăriceanu numai a pus paie pe foc la Congres, fără să candideze la şefia partidului, nu te întrebi şi tu ce se întrebau alţii pe la congresul vostru, ce va face Crin (în a cărui echipă te-ai văzut) după cîteva luni de opoziţie? Ce ţi-a trebuit să-i dai o copită lui Orban, cînd ştiai că nu va cîştiga?

Azi, la voi, învingătorul e Crin. Şi strategia pe care a anunţat-o el, opoziţie totală, mi se pare aducătoare de voturi dacă luăm anul 2012 ca punct limită. Dar eşti convins că după ce îşi vor mai face cîteva găuri la curea, peneliştii îl vor urma la fel de disciplinaţi pe Antonescu? Fiindcă din ce-am băgat eu de seamă liberalii speră că vor ajunge foarte curînd la putere, nu că îşi pun nădejdea în victoria la parlamentarele din 2012. Şi, ca dovadă că şi Crin Antonescu se teme că ar putea avea probleme cît de curînd cu strategia lui, el a vrut să fie ales cu tot cu echipa în care are încredere.

Tăriceanu, care n-o fi as la discursuri, dar ştie cum se îmbîrligă politica, a făcut la Congres un pas înapoi, în aşteptarea momentului în care Crin va începe să alunece în jos, împins chiar de cei din partid.

Şi, după cum bine ştii, în opoziţie se construieşte şi opoziţia din partid, iar Tăriceanu şi Orban i-au pus primele cărămizi.

Nu vreau să-ţi stric ziua amintindu-ţi că, indiferent cît de frumos i-ai zîmbi lui Crin, pentru el vei rămîne omul lui Tăriceanu care l-a abandonat pe Călin, pentru a sări în barca lui. Acum însă, dacă tot vîsleşti pentru Crin vezi că ăsta ştie să încline barca (sic) ca să mai scape de cîte unul, pe drum. Aşa că dacă nu ştii să înoţi, nu-i timpul pierdut să iei lecţii.

Am fost pe la Parlament să văd ce fac liberalii.

Unii dintre delegaţi mi s-au părut oameni cu un singur costum de haine, cam amărîţi adică, dar se vedea pe ei mulţumirea şi că se simţeau importanţi. Pe unii îi cunosc de mulţi ani, au mici afaceri de familie prin ţară. Nu ştiu cît de doritori sînt de-alde ei să se întoarcă PNL-ul rapid la guvernare. Cei cu afaceri mai mari sînt mai grăbiţi, din cîte am înţeles. Îşi făceau fotografii sau, care n-aveau aparate cu ei, le cumpărau gata făcute de cei de la Agerpres.

Unii dintre cei care nu s-au  văzut pe lista lui Crin Antonescu, dar au fost în conducere, supăraţi. Cei care sînt pe listă nu ţineau morţiş să facă parte din ea. Cîţiva prudenţi l-au refuzat, se spune, pe Orban care voia să-i pună la el pe listă. Decît cu el, mai bine capul la cutie, în zbor planat. Chiar şi unii dintre cei care-l critică în grupuri mici pe Crin pentru impunerea listei personale spun că vor vota cu el.

Şi aici, ca şi la PSD, unii dintre cei veniţi din ţară ar vrea să se voteze mai repede. Sînt atît de siguri că iese Crin, că se întreabă de ce nu se trece mai repede la vot. Unul, cu aer de primar comunal: „Să vedem ce-o face Crinuţul nostru! Punem o bază în el.” Printre puţinii care nu erau îmbrăcaţi la costum negru, Dinu Patriciu, de care se apropia cîte unul să-l salute. Patriciu fuma, zîmbitor.

Fostul premier nu le prea are pe-astea cu vorbuliţele de duh. Cînd foloseşte doar vorbele din capul lui nu sare din limbajul de lemn decît pentru a ateriza în cel de rumeguş.

Azi, la Congresul liberal Tăriceanu a adus-o din oralitate şi cu citate din opera vorbită a lui Crin Antonescu – aia cu Bogdan Olteanu aflat acum cinci ani  la intrarea partidului cu ciorba şi polonicul ca să-i umple castronul unuia care azi a ajuns pe lista lui Crin mi s-a părut dărîmătoare. Să fi fost foştii ziarişti Adriana şi Claudiu Săftoiu? Adriana nu e pe lista lui Antonescu şi a fost invitată la PNL pe vremea lui Tăriceanu. Dar parcă nu e stilul ei. Să fie vreun liberal mai cu umor veninos care nu-l înghite pe Crin?

Primul nume care îmi vine în cap e cel al lui Orban, care le trînteşte şi al cărui discurs antiAntonescu părea extras din aceeaşi oală cu vorbe din care s-a aprovizionat şi Tăriceanu.

Dar lui Orban cine i-a scris primul discurs? Fiindcă în cea dintîi vorbire a sa Orban era sarcastic şi îl lua de sus pe Crin, iar în dreptul la replică, mandolinistul liberal mi s-a părut patetic şi mai puţin muşcător în frază decît în intenţie.

Aud însă mari elogii la adresa retoricii lui Crin şi nu prea înţeleg de unde vin ele. Cînd vrea să fie spiritual, Antonescu ajunge imediat la insulte sau la aluzii insultătoare, asta pe un ton care de cîtva timp încoace are ceva de autopastişă, iar cînd nu poate da drumul acestui ton suitor de discurs, Crin se cam încurcă în vorbe şi capătă un aer de şmecheraş care te înghionteşte ca să-ţi atragă atenţia. Şi atunci începe să semene, ceva teribil, la vorbă cu Geoană.

Crin probabil că va cîştiga şefia partidului. Pe Cataramă nu-l ia nimeni în serios. Orban nu pare să aibă nici el mare audienţă în PNL. Crin, care s-a văzut contrat de Neagu Djuvara, fiindcă l-ar fi folosit ca pe un vas cu flori cînd a avut nevoie de el, după care l-a uitat şi fiindcă a făcut alianţa cu Geoană, şi-a făcut lista şi speră azi că va fi votată.

Un vot care să-i aducă mai multă putere în partid. Spre deosebire de peneliştii care ar vrea să se întoarcă la guvernare alături de PDL, Antonescu nici nu vrea să audă de asta. În opoziţie, el speră să ducă partidul la 30 %. Şi ca să nu aibă nimeni îndoieli asupra orientării sale, Crin înjură la PDL din toate poziţiile şi-l oblojeşte pe Geoană.

M-a sunat aseară Alexandru Spahiu, unul dintre prietenii cu care mă iau la harţă cam o dată la trei convorbiri telefonice. Oltean de-ăia răi de gură, dar cu inima largă. Credeam că a venit la Bucureşti. Nu, e la Paris: „Ce-i, mă, pe la voi pe-acolo pe la Caţavencu?” „Ce-ai citit şi-ai auzit.” „Adică?” aşa ca să mă zgîndărească niţeluş. Şi ca să fie sigur că reuşeşte a luat la forfecat vreo cîteva nume, dintre cei rămaşi, fiindcă pe cei plecaţi nu-i prea ştie. Îi trag şi eu o contraforfecare, dar fără vervă, după ce-i povestesc cum am aflat de plecarea unei părţi a echipei de la revistă.

Ieri dimineaţă, nici nu mă trezisem bine şi mă sună cineva să mă întrebe ce ştiu de demisiile de la „Caţavencu” Care demisii? A scris Zozo pe blogul lui că pleacă lumea. Nu cred, zic.  Acum două zile nu pleca nimeni. Stai să dau cîteva telefoane. Agopian dormea, Iaru nu răspundea, cînd să-l sun pe Biju, îmi ţîrîie mie telefonul. O domnişoară: „Cum comentaţi demisiile în masă de la Caţavencu?” „Care demisii?” „Pleacă toată redacţia!” „Adică am rămas eu singur acolo?!” „Dvs nu plecaţi?” Îmi stătea pe limbă s-o întreb cine pleacă, dar m-am abţinut. „Nu!” zic, convins că toată povestea consta în niscai ameninţări cu demisia, la vreo discuţie mai înfierbîntată.

De-abia cînd mi-am deschis mailul m-am convins că ceea ce nu voiam să cred era adevărat şi că unii chiar plecau. Cînd am ajuns la redacţie, am aflat şi cine pleacă. Apoi că vor face o altă revistă. Printre ei şi cîţiva despre care credeam că rămîn şi care, mi s-a părut, n-ar fi prea plecat. Momente de la revedere, unele cu aerul că ne vedem mîine la şedinţa de redacţie, eventual, întîrziem puţin.

Sunau mobilele – subiect de subiect! – cine pleacă? De ce pleacă? La un moment dat Mihnea Măruţă, unul dintre cei cărora le părea rău de ceea ce se întîmplă: „Tu ce faci?” „Tu ce crezi?” „Ai dreptate, scuză-mă!”

Oglindă, oglijoară, cine e mai anticomunist în această ţară? Vladimir Tismăneanu cu comisia şi raportul care îi poartă numele, girate de Băsescu sau Marius Oprea, pentru care Tăriceanu a înfiinţat un institut care să cerceteze crimele comunismului?

Între anticomunismul fostului marinar şi cel al fostului manechin la Arta Modei există  deosebiri de substanţă fundamentale. Unul era anti- în uniformă de căpitan de vapor, iar apoi din rolul de reprezentant maritim al României la Anvers, iar celălalt, în postura de revoltat care visa la capitalism, în timp ce defila pe cat walk cu haine de producţie comunistă. Amîndoi şi-au ascuns cu atîta dibăcie sentimentele anti- încît nici ei nu şi-au dat seama de ele pînă în 1989, cînd le-au descoperit într-o stare atît de pură, că păreau şi ei miraţi de unde li se trag.

Drept care Băsescu a ucenicit, ca mus de uscat, la postcomunismul cu faţă umană, iar Tăriceanu şi-a verificat convingerile la casa de modă a FSN-ului, în calitate de asociat liberal. Pe atunci Tismăneanu scria la Washington  evocări biografice şi doctrinare despre stalinismul autohton, iar Marius Oprea pregătea la Bucureşti o lucrare despre tipografii din Ţara Românească şi se apropia, deocamdată fără să ştie, de cariera de cercetător în arhivele Securităţii. Asta după ce a încasat-o fizic din partea Securităţii, după revolta de la Braşov din 1987.

Tismăneanu fusese colaborator al Europei Libere pe vremea lui Ceauşescu, Oprea devenise reporterul acestui post de radio după 1989. Ca istoric al comunismului Tismăneanu a făcut şi o carte interviu cu Ion Iliescu, ultimul şef de stat post-comunist  Ca istoric specializat în dezvăluirea secretelor Securităţii Oprea a scris şi el cîteva cărţi, care au intrat în bibliografia de specialitate şi a publicat un prim volum dintr-o biografie a preşedintelui Băsescu. Înainte de asta, a fost consilier al preşedintelui Constantinescu, iar după alegerile cîştigate de Iliescu a mai rămas puţin la Cotroceni, în calitate de consilier disident.

Cînd Tismăneanu a fost numit conducătorul comisiei pentru cercetarea comunismului autohton, Oprea a acceptat să facă parte din ea. Aveau loc, adică, unul de celălalt. De-abia după schisma dintre Băsescu şi Tăriceanu, apele anticomunismului lor s-au despărţit. Tismăneanu a rămas anticomunistul comisiei prezidenţiale, iar Oprea a devenit anticomunistul premierului Tăriceanu şi a început arheologia gropilor comune. A rămas şi după ultimele alegeri parlamentare în fruntea Institutului la a cărui şefie l-a numit Tăriceanu. Un an. Apoi a fost dat jos, din cauza FMI-ului, zice Boc, care i-a comasat institutul cu cel condus de Dinu Zamfirescu, prilej cu care i-a debarcat pe amîndoi, iar în fruntea instituţiei nou apărute a fost numit Vladimir Tismăneanu.

Din ciocnirea anticomunismului de orientare populară cu cel de factură liberală, ciocnire provocată numai şi numai de FMI, nu de politichia  de la Bucureşti, ne-am trezit cu un scandal care-i face să zburde fericiţi şi pe nostalgicii crimelor comunismului otrăviţi de raportul Comisiei Tismăneanu şi pe asasinii aceluiaşi regim care şi-au ascuns victimele în gropile comune deschise de Marius Oprea.

Ţineţi minte afişele din uşile alimentarelor „Închis pentru inventar”? Victor Ponta vrea să aducă o firmă de audit la PSD să vadă cum s-au cheltuit fondurile partidului în timpul lui Geoană. Dacă nu mă înşel, e prima oară în istoria PSD-ului cînd noul preşedinte invită experţi din afară să-şi bage nasul în contabilitatea partidului.

Un semn nasol pentru Geoană  care se pare că a golit visteria PSD-ului şi a lăsat şi datorii. Şi ce-o să facă Ponta după inventar? Va face publice datoriile partidului? Îl va soma pe Geoană să le plătească?

Dacă simplul anunţ i-a picat greu lui Geoană care a recunoscut că a lăsat nişte restanţe după campania electorală, dar nu cine ştie ce, aşa ca după alegeri, ce va zice el după audit?

Se pare că Ponta vrea să i-o coacă metodic, pentru a-l pune cu botul pe labe şi pentru a-i intimida pe cei din jurul lui, cu acuzaţia că au băgat PSD-ul la datorii pentru nişte alegeri pierdute. Altfel spus, îl lasă în fruntea Senatului, dar îl demolează în partid.

Dacă, aşa cum se zice, Geoană a lăsat datorii mari, nu cred că va mai îndrăzni să spună, ca pînă acum, că a cîştigat alegerile în ţară, pentru a-l ţine în şah pe Ponta şi pentru a-şi face un pol de putere în interiorul partidului. Fostul procuror îi va închide gura replicîndu-i că a băgat partidul în faliment.

Mulţumesc revistei Observator cultural că m-a nominalizat pentru premiile sale anuale, Mă simt onorat şi îndatorat pentru introducerea cărţii mele (al cărei titlu nu e Medgidia, ci Medgidia, oraşul de apoi) în competiţie, dar nu vreau să particip la ea.

Nu mă îndoiesc de probitatea juriului revistei. Am însă o obiecţie de principiu faţă de tehnica întrebuinţată în ceea ce priveşte premiul publicului, un joc de-a click pe un nume, din computer, care poate funcţiona pentru premiile de popularitate, dar nu şi pentru a obţine o imagine valabilă a preferinţelor cititorilor faţă de cărţile care li se propun spre evaluare.

Spre deosebire de topurile de la tîrgurile de carte de la noi unde publicul votează pentru cartea cea mai rîvnită, ceeea ce e una, un clasament făcut după o presupusă lectură a reprezentanţilor publicului nu mi se pare că mai funcţionează.

Înţeleg că Observatorul cultural încearcă să aibă şi astfel o relaţie interactivă cu cititorii săi, dar un asemenea clasament nu ar avea relevanţă la titluri de carte decît în măsura în care cei ce apasă pe tasta preferinţelor lor ar putea fi verificaţi că au şi citit cartea pentru care îşi dau click-ul.

PS. Doamna Carmen Muşat mi-a explicat puţin mai devreme că extragerea mea din sondajul Observatorului cultural ar strica regulile după care a fot alcătuit acest joc şi ar da peste cap şi jocul. Dacă nu se poate, asta e. Rămîn însă la părerea mea asupra lipsei de relevanţă a sondajelor despre cărţi făcute cu click-ul.