teodorescu.catavencu.ro

A făcut Mircea Iorgulescu poliţie politică?
Am vorbit azi cu mai mulţi scriitori care îl cunosc pe Mircea Iorgulescu. Criticul literar plecat din România în 1989 e acuzat de CNSAS că ar fi fost informator al Securităţii. Acuzaţia şi probele pe care se întemeiază au fost trimise de CNSAS Curţii de Apel Bucureşti, care urmează să decidă dacă Iorgulescu a făcut sau nu poliţie politică. Mircea Iorgulescu susţine că nu. Romancierul Bujor Nedelcovici  l-a acuzat pe Iorgulescu în urmă cu mai mulţi ani, după ce şi-a citit dosarului de urmărit de Securitate, că  el a fost unul dintre cei care l-au turnat. Bujor Nedelcovici n-a fost singurul care după ce şi-a citit dosarul l-a acuzat pe Mircea Iorgulescu de turnătorie. De fapt, în lumea literară se spune de cîţiva ani că Iorgulescu ar fi fost turnător, iar cunoscătorii erau miraţi că CNSAS nu-i pune criticului ştampila aferentă. Iorgulescu nu are însă angajament semnat cu Securitatea, din cauză că, se spune, ar fi fost membru de partid şi că pentru racolarea cu acte a membrilor de partid Securitatea ar fi avut nevoie de aprobări speciale. Mă îndoiesc.

În ceea ce-l priveşte, Mircea Iorgulescu a declarat pentru „Adevărul” că nu a colaborat niciodată cu ofiţeri de Securitate. „Adevărul” susţine în schimb că Iorgulescu ar fi fost racolat de Securitate sub pseudonimul conspirativ „Dorin” în 1976 pentru a da informaţii despre scriitori şi că din 1985, sub numele conspirativ „Mirel” ar fi furnizat date despre „mediul” scriitoricesc. Ultimele note informative care i-au fost atribuite lui Iorgulescu datează din 1986. Apoi ce s-a întîmplat? N-a mai vrut Iorgulescu să presteze? A trecut în parohia celor de la DIE, de unde dosarele nu ies nici azi la iveală?

Îmi pun aceste întrebări fiindcă, potrivit documentelor, Iorgulescu începuse să fie el însuşi urmărit de Securitate, pentru delictul de sprijinire a literaturii moderniste, iar volumul lui despre lumea lui Caragiale, cu titlul iniţial „Marea trăncăneală”, a fost cenzurat începînd chiar de la titlu. Şi să nu uităm că din 1989 după ce a rămas în străinătate, Mircea Iorgulescu a devenit colaborator şi apoi angajat la „Europa Liberă”, iar după despărţirea lui silită de „Europa Liberă”, în urma unei încercări de puci împotriva lui Nestor Ratesh, căruia voia să-i ia locul, a lucrat la RFI. Cît de cîrtiţă la „Europa Liberă”, cum titrează „Adevărul”, putea fi Iorgulescu pentru a păcăli şi serviciul de protecţie al „Europei Libere” şi mai tîrziu şi RFI-ul unde a fost angajat după aceea?

Mircea Iorgulescu e din cîte ştiu, grav bolnav, în tratament cu citostatice. Asta n-ar fi o scuză pentru relaţiile cu Securitatea de care îl acuză CNSAS. Dar mi-ar plăcea să cred că nu minte cînd spune că n-a avut de-a face cu ofiţeri de Securitate.

Următoarea şedinţă de guvern, la Maglavit!
Mînat de nădejdea că Sfînta Parascheva le va da sindicaliştilor gîndul cel paşnic de a nu ieşi în stradă la şedinţa de guvern, Emil Boc şi-a dus miniştrii la Iaşi. S-a ales şi acolo cu proteste – vreo 1500 de oameni, spun agenţiile de presă.

Următoare şedinţă de guvern ar trebui ţinută la Maglavit, sub oblăduirea lui Petrache Lupu. Pe lîngă sprijinul lui Petrache, Boc ar mai avea şi avantajul că localitatea fiind mai mică şi sindicaliştii de acolo sînt mai puţini, încît ar ajunge autoritatea şefului de post pentru a-i ţine sub control.

Experimentul Voxpublica şi plecarea lui Liviu Antonesei
Să nu-i confundăm totuşi cu politrucii de partid pe Cristi Preda, Sever Voinescu, Adriana Săftoiu şi pe Vasile Dâncu. Sînt toţi patru oameni care continuă să gîndească cu capul lor şi cu care dialogul polemic are sens. Înţeleg iritarea lui Liviu Antonesei, care a anunţat că îşi închide blogul de pe Voxpublica din cauză că cei patru au fost invitaţi să-şi deschidă şi pe Voxpublica sucursale ale blogurilor lor. Sînt politicieni, să-şi vadă de cîlţii lor, la ei pe bloguri, e de părere Liviu Antonesei, care nu crede că pe aceeaşi platformă au loc şi politicieni şi bloggeri independenţi.

Să le recunoaştem totuşi celor patru meritul că nu şi-au pierdut apetitul pentru dezbatere şi că apartenenţa la un partid sau altul n-a făcut din ei simple portavoci politice. Faptul că Preda, Voinescu şi Dâncu sînt de părerea că discuţiile de strategie şi despre înnoirea rîndurilor din partidele lor trebuie făcute deschis mi se pare proba unei mai bune înţelegeri a raporturilor care ar trebui să existe între alegători şi cei care vor să fie aleşi.

Timpul partidului secretos ar trebui să devină revolut. Partidele care nu acceptă să se deschidă cu adevărat către alegători vor deveni în scurtă vreme nişte găşti politice fără viitor. Omul obişnuit se simte tot mai puţin reprezentat de clasa politică. Antidotul nu mi se pare votul obligatoriu, ci întoarcerea reală a partidelor către alegători. În campaniile electorale politicianul român ar fi în stare să evolueze şi la bară verticală de dragul voturilor. După aceea devine secretos şi se îmbăţoşează în postura de parlamentar, de nu te mai apropii de nasul lui decît cu liftul. De aceea cred că măcar la începutul acestui experiment era mai bine ca Liviu Antonesei  să-şi fi lăsat deschis blogul de pe Voxpublica.

Iniţial, voiam să scriu această postare sub forma unui mesaj către Liviu. M-am abţinut fiindcă aş fi avut aerul că încerc să fac pe avocatul, într-o treabă în care sînt şi eu parte şi la care Liviu a decis să renunţe.

V-aţi spovedi unui popă divorţat?
Dacă un preot ortodox divorţează, îşi ia adio de la altar. Dacă un preot ortodox care a rămas văduv se recăsătoreşte, îl aşteaptă aceeaşi soartă. Regula, din cîte ştiu, nu e nouă, dar a fost recent întărită, ceea ce îmi dă bănuiala că există şi slujitori ai bisericii ortodoxe care au dat divorţ, sperînd în înţelegerea forurilor superioare şi văduvi care s-au recăsătorit, cu aceeaşi nădejde.

Nu mă bag în regulamentele Bisericii Ortodoxe Române, dar mă întreb ca mireanul de ce totuşi un preot să nu poată divorţa dacă nu se mai înţelege cu aleasa inimii sale? Sau viceversa, dacă soţia preotului se repliază prin divorţ într-o altă relaţie, ce-i rămîne de făcut abandonatului purtător de patrafir? Dacă ar fi ca la catolici, unde ştii de la bun început că dacă vrei să ajungi preot scoţi căsătoria de pe lista opţiunilor personale, preoţii noştri şi-ar face şi ei o strategie de viaţă adecvată. Dar de vreme ce li se îngăduie căsătoria, de ce nu li s-ar îngădui şi divorţul, măcar în anumite împrejurări.

Am cunoscut un preot de ţară, fost profesor de matematică, pe care îl bătea soţia. Nu că-i trăgea cîte o palmă. Mai trupeşă decît el şi înfiptă, îl bătea pînă fugea bietul popă din casă şi se refugia noaptea prin vecini, ca să nu doarmă pe-afară. Doamna preoteasă devenea violentă la băutură. Popa nu era nici el un antialcoolic, dar rămînea paşnic la chefurile lor în doi.

Într-o dimineaţă de iarnă-primăvară, cine frisona doar în pijama pe un scaun în mijlocul uliţei? Nefericitul preot, umilit şi de un cucui în frunte. Cu el n-ar fi avut nimic enoriaşii, totuşi s-au dus mai sus să ceară alt preot pe care nu-l bătea nevasta, să-l facă de rîs. Cînd cei doi au plecat din sat s-au dus cîţiva credincioşi să-i explice domnului părinte că pe el l-ar fi păstrat, dar prioteasa lui prea era de tot. N-ar fi meritat amărîtul popă dispensa unui divorţ? Fiindcă să-şi gonească nevasta din casă nu era în stare.

Iar preoţii loviţi de văduvie în tinereţe e mai bine să-şi ia cîte o menajeră cu care să stîrnească bănuieli enoriaşilor că le-ar fi şi ţiitoare, decît să li se îngăduie să se recăsătorească?

Putinismul şi putirinţa lui B.
Băsescu visează la un regim autoritar, ca putinismul din Rusia! Băsescu vrea să distrugă opoziţia şi parlamentarismul din România! Băsescu vrea încă un mandat sau măcar încearcă să rămînă la putere prin interpuşi, chiar şi după ce nu va mai fi preşedintele României.

Am tot auzit şi citit chestiile astea, inclusiv de la Oxford Analytica, încît am început să intru la idei. Te pomeneşti că marinarul nu vrea să mai plece de pe puntea României nici după ce i se termină cel de-al doilea mandat! Vrea regim autoritar? I-ar plăcea – e imposibil să nu recunoşti asta. Dar are el pîrghiile necesare pentru asta? De pildă pîrghia guvernului se mişcă aşa cum vrea el? Dacă ne gîndim că premierul tocmai ce a fost bătut cu bulgări de nişte sindicalişti supăraţi şi că trage tot timpul cu coada ochiului către FMI, parcă pîrghia guvernamentală nu funcţionează grozav.

Are Băsescu în spate vreun serviciu secret care să-l susţină, ca pe Putin KGB-ul? I-ar surîde, însă nu e cazul.

În privinţa distrugerii opoziţiei, nu zic că Băsescu nu lucrează în această privinţă, dar el, în planul lui diabolic, ademeneşte minori sau handicapaţi mintal? Să zici că el e de vină că parlamentarul român sare ca o curcă beată din partidul lui în alt coteţ politic? Că le-o momi şi Băsescu, aruncîndu-le grăunţe prin gard, pe curcile parlamentare care îşi părăsesc partidele pentru a se alătura curcanilor independenţi, de asta nu mă îndoiesc. Dar curca parlamentară care de douzeci de ani tot sare după grăunţele puterii e chiar inocentă? Cînd în PD-ul lui Petre Roman a fost ales Băsescu în locul preşedintelui fondator, a urmat şi acolo o zburătăceală din care PSD-ul şi PNL-ul s-au ales cu efective sporite. Cînd la uşa PSD-ul lui Adrian Năstase se înghesuiau parlamentari şi foşti parlamentari din opoziţie, plus tehnocraţi independenţi, opoziţia chirăia că ne ameninţă partidul-stat. Că Adrian Năstase ar fi vrut ca PSD-ul chiar să devină un partid-stat în România iarăşi nu mă îndoiesc. Şi cu ce s-a ales, deşi era cît pe-aci să se aleagă?

În ceea ce-l priveşte, lui Băsescu puţin i-a lipsit să nu se aleagă şi nu cred că popularitatea lui a crescut de cînd lumea s-a convins că el n-are nici o soluţie miraculoasă anticriză şi că „pîrghia” sa de la Palatul Victoria umblă căpiată să găsească bani de pe o zi pe alta. Că în mintea lui, Băsescu o fi sperînd să devină dirijor peste două coruri parlamentare care să cînte cum le dă el intrările e cît se poate de posibil. Dar la ce-i foloseşte? Dacă-şi face iluzii că (şi) după plecarea de la Cotroceni ar putea fi marea eminenţă cenuşie a politicii noastre, asta înseamnă că – să nu se supere susţinătorii lui în absolut – nu-l mai ajută mintea ca pe vremuri.

Iliescu s-a trezit, după ce s-a despărţit definitiv de Cotroceni, că l-a lăsat partidul din braţe, ca să-l scoată din scăldătoare pe Geoană. Emil Constantinescu a păţit-o şi mai rău după ce a renunţat să mai candideze, închipuindu-şi că mai poate strînge capital politic atunci cînd a vrut să se întoarcă. Nu văd de ce Băsescu ar avea o soartă mai bună decît predecesorii lui după ce va părăsi palatul prezidenţial. Va deveni şi el un fost care probabil că va continua să se agite ca să nu-l uite lumea. Dar chiar dacă viitorul preşedinte va fi pregătit de el nu cred că Băsescu se va alege de aici cu mai mult decît cu o invitaţie să facă turul oceanelor lumii într-o excursie pentru ex-căpitanii de vapor nostalgici.

Ion Iliescu, un mesaj cifrat – via Băsescu – pentru dna Nina?
Iniţial m-a apucat rîsul văzînd că Ion Iliescu s-a găsit să-l compare cu Vîşinski pe Traian Băsescu.  Andrei Vîşinski, cel care a distrus pe jumătate parlamentarismul democratic din România, aşa cum vrea să facă azi şi Traian Băsescu, spune Ion Iliescu.

Dar nu e tot Vîşinski cel care a susţinut PCR-ul în drumul său către putere încă din anul 1945? E adevărat că acelaşi Vîşinski se îndoia că nesusţinut PCR  ar fi putut cîştiga mai mult de 10 % din voturi la alegerile din 1946.

Totuşi, pentru memoria lui Ion Iliescu, Vîşinski a zis, dar cel care a desfiinţat Senatul a fost aşa-numitul baron roşu, Petru Groza. Ion Iliescu ştie foarte bine cum au stat lucrurile la vremea aceea, ca unul care cunoaşte de la vîrf istoria PCR şi a ascensiunii sale la putere.

Că Ion Iliescu îl bănuieşte pe Băsescu de intenţii autoritariste sau chiar dictatoriale, ăsta e dreptul lui, de om care a văzut cum funcţiona Marea Adunare Naţională. Dar fostul student la Moscova şi fostul aparatcic de nădejde al PCR pare să fi uitat cum şi în ce condiţii se făceau alegerile pentru Marea Adunare Naţională. Să fi uitat însă cel care-şi aminteşte de Vîşinski că Senatul României n-a fost desfiinţat în urma unui referendum, ci în urma unei hotărîri a guvernului Petru Groza?

Memoria lui Ion Iliescu nu funcţionează prost din cauza vîrstei, ci dinadins, din motive politice. Oricum nu el era cea mai potrivită persoană care să-l vorbească de rău pe răposatul Andrei Ianuarievici, fie măcar şi pentru că trimis la facultate la Moscova, Iliescu s-a căsătorit acolo cu dna Nina.

Poate că nu s-ar fi întîmplat asta fără intervenţia lui Vîşinski în Romînia din 1945, executată prompt de Petru Groza, urmată de victoria în alegeri a partidului care avea să-i ajute să se cunoască mai bine în anii studiilor moscovite pe Ion Iliescu şi pe Nina.  Sau te pomeneşti că la cea de-a patra sa tinereţe, Iliescu îi transmite – via Băsescu – un mesaj cifrat doamnei sale, că ar începe o viaţă nouă?

Dar dacă tinichigiii îl fac pe Băsescu membru de onoare al breslei lor?
Ar fi fost tare dacă Băsescu accepta titlul de membru onorific al Academiei Oamenilor de Ştiinţă. Refuzul lui n-are nici un haz, tocmai cînd începuse lumea să se ambaleze că dictatorul o ia pe urmele lui Ceauşescu şi vrea să-şi tragă titlul de academician.

Ceea ce mă miră e că pînă acum nimeni din breasla tinichigiilor nu l-a propus pentru titlul de tinichigiu de onoare. Atunci să fi văzut dilemă prezidenţială. Putea să refuze un asemenea omagiu, sub pretextul că nu şi-a îndeplinit decît sarcinile din fişa postului cînd a spus că ţara are nevoie de mai mulţi ca ei, nu de filosofi?

Nicolae Manolescu mi-a plătit cotizaţia la Uniune ca să nu fiu suspendat. Mulţumesc, dar mă suspend eu singur
E o informaţie pe care v-o datorez. Nicolae Manolescu m-a anunţat printr-un mail că a plătit în locul meu cotizaţia la USR, ca să nu fiu suspendat din calitatea de membru al Uniunii. Îi mulţumesc şi pe această cale pentru bunăvoinţă, dar astfel mă văd în situaţia că, vreau, nu vreau,  am o datorie în bani la preşedintele Uniunii Scriitorilor pe care va trebui s-o plătesc urgent. Vreo trei milioane în lei vechi, ceea ce e cea mai mare datorie, şi singura. pe care o am la vreo persoană fizică. Dar în pofida acestui gest de bunăvoinţă al dlui Manolescu, venit după o somaţie justificată, care însă m-a iritat prin ameninţarea pe care o conţinea, am decis să mă autosuspend din USR, în perioada mandatului de preşedinte al domniei sale.

Se pare că voi fi suspendat, ca să nu zic dat afară, din Uniunea scriitorilor
Dacă nu-mi plătesc pînă vineri cotizaţia de membru al Uniunii Scriitorilor risc să mi se suspende calitatea de membru. Şi cum n-am de unde probabil că de vineri voi fi suspendat, adică nu voi mai face parte din USR.  Recunosc că de cîţiva ani, de cînd singura mea relaţie cu Uniunea Scriitorilor a fost colaborarea mea săptămînală la România literară care a încetat la începutul acestui an, nu mi-am mai plătit cotizaţia. Mai recunosc că soţia mea îmi plătea cotizaţia, pe vremea cînd ne mai permiteam să mergem la mare la vila scriitorilor. Recunosc, de asemenea, că am considerat că faţă de salariul aproape simbolic pe care îl primeam de la Romînia literară şi, ulterior, faţă de drepturile de autor şi mai simbolice pe care le obţineam în calitate de colaborator al revistei, îmi plăteam cotizaţia prin muncă semi-voluntară. Asta ca să nu mai iau la socoteală cărţile pe care le public, cărţi al căror timbru literar merge la Uniunea Scriitorilor.

Administrativ vorbind, preşedintele USR, Nicolae Manolescu, are toată dreptate să mă someze să-mi plătesc cotizaţia la Uniune, dacă vreau să nu fiu suspendat din calitatea de membru. În ceea ce mă priveşte, nu-i pot răspunde decît ca Moromete agentului fiscal din sat: „N-am, Jupuitule!”.

Dar, pe de altă parte, am remarcat că la România literară N.Manolescu a renunţat şi la Gabriel Dimisianu şi la Adriana Bittel şi la Constanţa Buzea. Şi că au plecat sau vor pleca de la revistă Alex Ştefănescu (care a demisionat deja) şi Ioana Pârvulescu (pe cale să). Asta mă face să cred că  în ceea ce mă priveşte, Nicolae Manolescu şi Varujan Vosganian, Jupuitul său liberal, după ce m-au scos de la România literară vor să mă scoată şi din Uniunea Scriitorilor, dar cum  cu plata impozitelor sînt la zi, din România nu pot fi dat afară.

Crin, iritat pe faţă că Patriciu s-a dus la restaurant cu Cataramă
Crin s-a supărat pe Dinu Patriciu că s-a dus la restaurant împreună cu Viorel Cataramă, imediat după ce s-a încheiat congresul PNL. El, ca liberal, a explicat pentru un post de televiziune proaspăt alesul preşedinte penelist, n-ar fi luat masa cu Cataramă, în seara aceea.

În limbaj mai liber „amărăciunea” lui Crin ar fi putut fi exprimată astfel: Ce-a căutat Dinu la cîrciumă cu ofiţerul Cataramă taman în seara în care el a fost ales preşedinte? Ce semnal a vrut să dea Patriciu cu cina asta? Să fi avut Cataramă o misie care nu suferea amînare din partea lui Băsescu? Ori să se fi dus să-i ceară asigurări lui Patriciu că nu va fi dat afară din partid?  Orişicît, nu se cădea ca Dinu să se lase pozat cu Cataramă la ieşirea din cîrciumă, după ce el, Crin, spusese că Viorel ar trebui exclus din PNL. Fiindcă unii ar putea interpreta această întălnire ca pe o dovadă că Patriciu face ce vrea în partid, ignorînd sau chiar sfidînd, în seara alegerilor, cuvintele şi preferinţele preşedintelui partidului.

Nu-mi amintesc ca pînă acum Crin Antonescu să-şi mai fi permis să comenteze dezaprobator cu cine merge Patriciu la restaurant. Şi nici să-i fi pus vreodată la îndoială „mogulului” calitatea de liberal, de la înălţimea funcţiei sale: Cine nu-i cu mine (la cîrciumă) e împotriva mea.