teodorescu.catavencu.ro

O minte brici, o sensibilitate specială şi un umor blajin de om trecut prin multe fără să-şi piardă cumpătul. Îmi plăcea cum scrie, îmi plăcea cum vorbeşte. În ultimele luni se retrăsese din cauza bolii. Evita să vorbească despre suferinţa ei. Doina Doru care era apropiată de ea îmi spunea cum se simte. Îşi privea boala cu scepticism şi, cum să spun, cu răceală. Nu voia să împovăreze pe nimeni. A rămas pînă în ultimele zile aceeaşi persoană care ştie totdeauna încotro e nordul: n-o părăsea bunul simţ. Iar urbanitatea ei şăgalnică era fermecătoare. Ce femeie minunată! Ce zi nenorocită.

A fost sau n-a fost?  Sper că nu.  Gică Popescu susţine că securiştii care se ţineau după el ar fi falsificat note informative ca şi cum ar fi fost scrise de el, pentru a-şi justifica activitatea.  Mi s-a părut sincer.  O expertiză grafologică ar limpezi lucrurile.

Am cunoscut o Petra – şi am întrebat-o dacă nu e un pseudonim, nu era – dar cu un feminin de la Pavel nu m-am întîlnit, la noi cel puţin. Pe romîneşte îmi place mai mult Petre decît Petru, dar dacă – la o adică – n-am încotro fiindcă Petru sună mai interesant decît Petre, las de la mine. Cu Pavel în schimb nu te poţi aştepta că ar putea fi deformat decît cel mult ca diminutiv – Pavelică, eventual Lică. Iari am primit un mesaj statistic din partea Ministerului de Interne, cu cîţi Petru şi Pavel sînt în România. Cît pe-aci să pun mîna pe telefon de la serviciu şi să-l felicit pe băiatul meu cel mare. Dar dacă dimineaţă cînd am plecat de-acasă, doamna mea nu mi-a spus nimic m-am abţinut. Le întreb totuşi pe colegele de serviciu cînd e ziua cu pricina. Unele nu ştiau, altele nu erau sigure. Cînd să intru pe internet, îmi spune una dintre ele că e mîine, adică azi. La mulţi ani, Petra! La mulţi ani, Petre şi Petru. La mulţi ani, Pavel!

În Cişmigiu e atîta spaţiu nefolosit! Acolo s-ar putea ridica două sau chiar trei blocuri  cum e cel de lîngă Biserica Armenească. Mai e loc destul şi în faţa Ateneului, unde e tot un parc. Încape un bloc, liniştit, şi acolo. În faţa Casei Poporului, pe unde îşi face Vanghelie petrecerile cu mici, Geoană şi bere, s-ar mai putea ridica vreo cîteva imobile din astea. Ar avea şi pompierii pe unde să se apropie de ele. Iar în Cişmigiu, ar putea participa cetăţenii la stingerea eventualelor incendii, cu găleata, folosind lacul ca sursă de apă.

La Slobozia. La întronizarea lui Vincenţiu. Transpiraţia prezidenţială, transpiraţia ministerială, transpiraţia parlamentară şi transpiraţia europarlamentară! Şi dacă s-a văzut Gigi acolo, el a bătut nişte mătănii, după care şi-a scos haina. că l-au luat nişte reculese ape. Se impune nişte aer condiţionat.

N-o spun la ricanare, ci pur şi simplu, şi nu pe genuri, ci pe voci şi ca amploare a mesajului. Cu tot respectul, Nat King Cole e cel mai mare. Apoi vine Elvis şi de-abia după aceea Michael Jackson. Veţi spune că asta e ordinea cronologică. Nu, e ordinea mea.

 Asta n-o spun eu. Totdeauna există o cauză a stopului cardiac, care e efectul  unei boli sau al unei tulburări în funcţionarea inimii. Michael Jackson, mi s-a spus, ar fi putut avea o fibrilaţie ventriculară care să fi determinat stopul cardiac.  Iar eventuala fibrilaţie putea fi provocată de medicamente luate în exces. Pot exista şi alte motive. Dar încă o dată stopul cardiac e un efect. Probabil că în cursul zilei de azi vom afla cauza stopului cardiac. Şi s-ar putea să aflăm şi că dacă paramedicii ajungeau mai devreme să-l resuscite, Michael Jackson ar fi scăpat cu viaţă.

 Cum ziceam miercurea trecută. Un român de ispravă pe săptămână. Azi Devis Grebu. A reuşit în străinătate cît pentru trei români în două vieţi. S-a întors în România unde îşi continuă seria reuşitelor. Sînt măgulit că mă bucur de prietenia lui, deşi personajul e uneori de-a dreptul imposibil. Dar, cum veţi vedea în răspunsurile la întrebările pe care i le-am pus, astea nu sînt numai hachiţe de artist, ci şi exasperări de om înşelat în speranţele lui.

 Devis,  în care dintre tarile in care ai trait te-ai simtit cel mai bine?

   Dupa ce am parasit Romania, cativa ani mai tarziu – pe la inceputul anilor 70 – m-am stabilit la Paris, in Franta. Nu mult dupa aceea am capatat nationalitatea franceza- si ca francez- am calatorit si lucrat in multe tari. Desi am intalnit multe locuri superbe si locuitori deosebiti, pot spune ca m-am atasat afectiv de Franta (si mai ales de Paris) in ciuda „lacunelor” locale firesti (nobody’s perfect). Acolo ma simt cel mai bine (evident ca vorbesc la perfectie limba), Parisul este – de departe- punctul luminos al constiintei mele. Unde mai pui ca acolo salasluieste Alice, fiica mea adorata, de care mi-e dor napraznic tot timpul.

 Ce nu-ti place in Romania?

 Americanii obisnuiesc sa raspunda –ironic- la intrebarile care trateaza subiecte sensibile sau/si dureroase: „You don’t want to know the answer”. Asa ca…Cristi, do you?…Nu-mi place lipsa totala de „civism” a imensei majoritati a populatiei. Adaugata la incultura „lumpen-proletariatului”- elita de astazi a capitalei – sau la spoiala culturala a tineretului cu studii (presupuse) superioare, provoaca marlania generalizata care ma sufoca. Aroganta celor care s-au trezit peste noapte la volanul unui Mercedes( furat sau obtinut prin speculatii frauduloase), dupa ce in ajun adormisera pe scandurile carutei trase de o martoaga. Limba romana stalcita si butucanoasa, vorbita- mai ales de tineri, dar si „afacereza” sau „calculatoreza”. Interesul generalizat pentru „fapt divers”,”barfa”, „scabros”, „manele”, „vedete”( valoroase prin impactul notorietatii mediatice, dar nule din punct de vedere cultural, stiintific sau artistic). Lipsa de pregatire profesionala, mai in toate domeniile, combinata cu descurcareala „savanta” a mai tuturor solicitarilor. Lipsa de „fair play”, ignorarea „aproapelui”, lipsa minimei politeti, dispretul provincial fata de realizarile (chiar exceptionale) de peste hotare ale celor repatriati (benevol). Ai cerut-o, draga Cristi, si as mai putea continua indelung dar voi trage concluzia tragica: tara este unica, superba, trecutul bogat, folclorul minunat, elita cu nimic inferioara celor din centrele luminoase ale occidentului, dar poporul este profund si IREMEDIABIL contaminat, fapt ce ne indeparteaza de Europa -pe zi ce trece- in loc sa ne contopeasca. Sunt dezgustat si disperat.

  Cu ce publicatii din strainatate colaborezi in prezent?

 In ultimii 5 ani am avut enorm de mult de lucru aici, in tara. Cu regularitate pentru COTIDIANUL- un desen color pe zi si in plus- timp de o saptamana din patru (lunar), realizarea- din punct de vedere estetic- (coperta, ilustratii interioare si Directia Artistica) a revistei «Idei in Dialog»- director H-R Patapievici. In plus comenzi mari ocazionale, ca de exemplu Calendarul intreprinderii « Cheques dejeuner ». Mi-ar fi imposibil sa fac fata si unor colaborari suplimentare cu publicatiile din strainatate, asa ca, arareori accept solicitarea ziarului « Le Monde », dar nimic altceva.

 Stiu ca vei scoate in curand un mare album personal la ICR…

 Acest nou album monografic est conceput in integralitate de mine. Eu am realizat si punerea in pagina a materialelor- ajutat fiind de nepretuitul meu coleg de la Cotidianul, Dan Glavan- mare specialist in ale calculatorului.

Decizia de a folosi texte in 3 limbi (romana, franceza, engleza- alternativ-  in afara catorva mai importante, pe care le-am pus in toate cele 3 limbi), de asemeni imi apartine. Precum si alegerea imaginilor –cat mai multe, dar nu intr-atat pentru a incarca peste saturatie spatiul celor 200 de pagini disponibile, format mare ( 31×25 cm ). Tinand cont ca, in cei peste 50 de ani de activitate in diferite domenii artistice, am adunat un numar considerabil de imagini, a trebuit sa decid scoaterea multora dintre ele, care mi se pareau tot atat de valabile ca si cele « alese ». Albumul contine – in sfarsit- activitatea mea artistica ESENTIALA, si anume PICTURA si – in general- arta necomercializata. Acesta e factorul inedit si primordial al acestui album.

PS –  CT.  -  Am văzut albumul. E superb.

La Editura Muzeului Literaturii văz joi o carte „Noica şi Securitatea”. Prefaţă, selecţie şi îngrijirea textelor, Dora Mezdrea. Postfaţa, Sorin Lavric.Nu ştiu dacă o cunoaşteţi pe altfel discreta Dora Mezdrea – e autoarea unui proiect de anvergură, „Nae Ionescu şi discipolii săi în arhiva Securităţii” ajuns la cel de-a patrulea volum. Dau să cumpăr cartea, preţ de tîrg 22, 30 lei. Dar Cartea, ca să zic aşa, mă aştepta. Nu că am economisit ceva bani, dar am fost încîntat de politeţea  Muzeului. Poate că a lui Radu Călin Cristea însuşi.  Am citit pînă acum vreo 100 de pagini. Note informative, rapoarte, „discuţii” cu Noica. Dar ce-mi vine, cunoscînd acribia autoarei volumului, mă uit la sfîrşit şi descopăr că peste 50 de securişti s-au ocupat de Constantin Noica, de la generali la tablagii. Acestora li se alătură vreo 30 de informatori. Iar dacă mai adăugăm băieţii aflaţi în activitate şi azi pe la SIE sau pe la SRI sărim binişor de sută, ceea ce pare să fie un record de audienţă din partea Securităţii pentru o singură persoană. Apoi am căutat în stînga şi în dreapta să văd dacă măcar unul dintre securiştii care l-au urmărit pe Noica şi-a dat un doctorat în obiectivul urmărit. Nimic. Vă daţi seama ce-ar fi însemnat un doctorat despre opera orală a lui Noica realizat chiar de unul dintre cei care l-au urmărit? Cît despre colaborarea cu Securitatea a lui Noica, ea e absolut paradoxală. Cînd vorbea cu un securist sau cu altul dintre cei care s-au ţinut după el, în loc ca ei să-i spună ce are de făcut, el le spunea ce ar trebui făcut pentru propăşirea culturii române, încît îi lăsa, mai de fiecare dată, în ceaţă. Noica a refuzat în închisoare, chiar bătut, să devină informator şi n-a acceptat nici după ce a fost eliberat din puşcărie decît să discute cu securiştii pentru a le da lecţii de cultură şi pentru a-i transforma, din ceeea ce erau, în apărători ai culturii române.