teodorescu.catavencu.ro

  Ieri l-am revăzut la Slobozia pe Oliviu Vlădulescu. Fosta oaie neagră a oraşului. Îl ocolea lumea pînă în 1989. Ce făcuse? Împrăştiase în Gara de Nord nişte manifeste antiregim, antiCeauşescu, pe care le scrisese tot el. Arestat. Puşcărie. Apoi supravegheat în Slobozia. Pe atunci lucra la centrul de librării din oraş. E profesorul care a făcut greva foamei pînă a intrat în spital, la reanimare. L-au vizitat atunci şi Băsescu şi Tăriceanu – separat, dar cu acelaşi gînd, să-l convingă să renunţe. A ieşit din grevă numai după ce dascălii au primit mare parte din ceea ce revendicau. Profesor de franceză la liceu, apropiat de copii, care îl consideră de-ai lor. Sărac, fără să-şi facă din asta un merit. În Consiliul Judeţean le dă peste picioare băieţilor care au învîrteli locale. Ce i-a adus revoluţia? A fost primit în învăţămînt, ceea ce îşi dorea, nu se plînge că e profesor, deşi trage mîţa de coadă, şi îl salută toată lumea. Cu deferenţă! Alte vremuri, aceleaşi încăperi.       

 Agenţiilor de rating cine le dă note? Nu ştiu cu ce obraz mai scot capul agenţiile de rating capul după ce le-a luat criza pe dedesubt, fără să apuce să scadă punctajul nici uneia dintre marile bănci occidentale care sug azi ajutoare de la stat. S&P ne-a făcut un pustiu de bine, vîrîndu-ne printre ţările nesigure pentru investitorii străini. Dar unde mai sînt sigure investiţiile la ora asta? Cred că nici măcar în China. Radu Vasile, fostul premier, zice că scăderea ratingului cu care ne-a cadorisit S&P  ar fi opera „Ocultei” financiare, ca răzbunare după eşecul  de a pune leul la pămînt. Radu Vasile e un cunoscut suferind de scenarită cronică, dar dacă de data asta o avea dreptate? Acum să recunoaştem: şi noi facem eforturi să ne ia la ochi agenţiile de rating. (Apropo, FMI-ul ne îndeamnă să revizuim legea celor 50%.)       

  Azi Traian Băsescu i-a asigurat  pe medici şi pe ceilalţi sindicalişti din Sănătate că dacă ar fi după el şi lor ar trebui să li se mărească salariile. Ce le va spune funcţionarilor publici care tînjesc şi ei după o majorare a salariilor tot cu 50% ? Un joc simplu şi eficient. Guvernul nu vrea să vă dea? Eu vă susţin – să meargă, frate, reforma înainte, cu voi mai motivaţi. Cu economia, mai vedem. Deocamdată să scoată Tăriceanu banii de la vistierie, de unde i-a pitit. Pe vocea a doua, Stolojan, cel altfel strîns la pungă, îi ţine hangul. Nu demult acelaşi Stolojan acuza guvernul că duce ţara de rîpă cu majorărirele salariale pe care le-a făcut. Cînd spune adevărul Stolojan?        

   Se îngroaşă gluma. Maşini mai puţine. Renault, Ford, Daimler  scad producţia. Pe orizontală, cum se zice, asta înseamnă că şi producătorii de subansamble vor avea mai puţin de lucru. Cu tot ce decurge de aici. În Vest, m-a lămurit un economist, scăderea apetitului pentru maşini e legată şi de scăderea veniturilor, dar şi de prudenţa băncilor care nu mai acordă credite cu uşurinţă. La noi, deocamdată, doar de prudenţa băncilor. Am citit şi auzit că cei de la Dacia şi-au făcut socoteala că pe ei criza s-ar putea să nu-i scuture prea tare, fiindcă occidentalii se vor reorienta spre maşini ieftine. Adică cei care nu-şi mai cumpără Mercedes se vor repezi să-şi ia Logan?  Parcă nu-mi vine să cred.      

L-am auzit la radio pe Traian Băsescu vorbind despre profesori şi despre promulgarea legii creşterii cu 50 % a salariilor lor. Cînd au fost majorate pensiile, acelaşi Traian Băsescu spunea că nu e bine, chiar dacă recunoştea că pensiile sînt mici. Acum e de părere că profesorii au dreptul la salarii mai mari şi, în ciuda lui Vosganian, crede se vor găsi bani la buget pentru asta. Fireşte că se vor găsi bani, dar dacă n-ar fi fost nici o problemă cu această creştere salarială, ar fi fost Vosganian atît de nesăbuit încît să-i păgubească pe liberali de voturile profesorilor înainte de alegeri? Că profesorii au dreptul la salarii mai mari cred că toată lumea e de acord. Dar, vorba cuiva, dacă vor creşte şi preţurile, iar specialiştii la asta se aşteaptă, s-ar putea ca profesorii să se aleagă în scurtă vreme doar cu satisfacţia că au mai mulţi bani în buzunar, dar că puterea de cumpărare le-a scăzut. În ceea ce-l priveşte, Băsescu a avertizat recent de la Bruxelles că stă la pîndă criza economică şi să nu ne jucăm cu focul. A evitat atunci să se pronunţe asupra creşterii salariilor profesorilor. La rîndul lor, dacă Vosganian şi premierul nu mai pot de grija banului public, cum se explică largheţea lor în povestea Loganurilor pentru poliţie? Şi cum se explică majorările salariale pe care guvernul le-a făcut în acest an electoral? Acelea nu induc nici un pericol? Simplificînd lucrurile, azi Băsescu a transmis, pe dedesubt, un mesaj către parlament şi către partide: băieţi, dacă vreţi să ne batem în populisme, nu vă puneţi cu mine!

Cei care s-au aşteptat la demisia guvernului din cauza promulgării acestei legi – pe care Băsescu ar fi putut cel mult s-o retrimită în Parlament, să mai fie pritocită – nu l-au urmărit cu atenţie pe C.P. Tăriceanu de cînd a devenit premier. Cuvîntul demisie nu face parte din vocabularul activ al lui Tăriceanu. Şi chiar dacă ar face, prim ministrul nu şi-ar fi dat acum demisia, pentru că asta ar fi echivalat cu recunoaşterea unei înfrîngeri. Aşa că a dat de înţeles că nu va mări salariile profesorilor, dar că va rămîne la guvernare. Deocamdată nu ştie cum să împace aceste două lucruri în aşa fel încît să nu piardă voturi pentru PNL.

Am venit aseara la Iasi, sa lansam “Portretul lui Dorian Gray” din colectia Cotidianul. Asta s-a intimplat la Iulius Mall, la Diverta, daca va spune ceva. Intilniri cu Silviu Lupescu de la Polirom care tocmai s-a intors de la Tirgul de carte de la Frankfurt – ii place colectia, chiar daca o scoatem cu o editura concurenta -, cu Liviu Antonesei si cu Emil Brumaru. Liviu si poetul in fata caruia ar trebui sa se opreasca tramvaiele cind trece strada, cum a spus odata  Alex Stefanescu, au toata colectia.

Ma asteptam, din descrieri, sa-mi placa  mai mult orasul. Ce am vazut ieri nu m-a cucerit. Cladiri si citeva strazi. De fapt, parca in Bucuresti e altfel? Cind te astepti mai putin, apar niscai blocuri, realizarile, care strica atmosfera. Ar trebui legiferat delictul de mutilare urbanistica.

Dupa intrarea in oras vad din masina o pancarta: “Spre plopii fara sot, care l-au inspirat pe Eminescu” Ne oprim aproape de plopi. Din spate un claxon nabadaios – o masina cu numar din Bucuresti. O luam din loc, eu cu predispozitia lirica fracturata de claxonul concitadinului.

Seara, impreuna cu Ioan T Morar, tot la Diverta, ne-am intilnit cu citiva tineri bloggeri din oras. Unul dintre ei, Dany, n-are decit 14 ani. Si-a deschis blogul cu doi ani in urma. Are, ne-a spus, 2-300 de vizitatori unici pe zi. Si reclame. Scrie pe blog despre ce are chef, nu-si face probleme cu numarul de vizitatori. De cind a ajuns cunoscut, au inceput si profesorii sai sa-l citeasca. Nu l-am intrebat daca profesorii doar citesc sau si posteaza. danyblog.com.

A fost prim ministru, timp de un an, după veselul şi ultralejerul Radu Vasile. A desţelenit trerenul pentru integrarea României în UE. Cînd Constantinescu a anunţat că nu mai candidează, s-a lăsat convins să-şi încerce norocul la preşedinţia – nu preşedenţia! – Romîniei. (L-am votat, chiar dacă bănuiam că n-o să cîştige) A obţinut vreo zece procente. În campania electorală le spunea celor apropiaţi că nu are charismă. În ultima vreme e omul care se bucură de ceea mai mare audienţă în România. Cea mai recentă performanţă. Le-a tăiat unghiile speculatorilor care au încercat să dea o lovitură leului, ca să mai scoată un ban. E considerat omul care a ferit România de faliment, în timpul mai multor guvernări. Ce i se reproşează: toleranţa inadmisibilă faţă de Bancorex şi apropierea, pe vremuri, de aşa-numitul grup de la Trocadero. Unii, printre care şi Dinu Patriciu, îi contestă competenţa. Alţii îl cred genial. Mie îmi inspiră încredere şi sînt convins că va rămîne în istoria României printre puţinele personaje neîndoielnic pozitive ale acestor ani.

     Cînd mai ia foc cîte o casă venerabilă din Bucureşti, dintre tot mai puţinele rămase în picioare, primul lucru la care mă gîndesc e că focul a fost pus dinadins. S-a mai întîmplat. Azi dimineaţă, văd la televizor cum stingeau pompierii o casă cu etaj de pe Smîrdan. Unul dintre acele imobile pe care nu le repară nimeni şi pe care le macerează timpul.  Dacă se prăbuşesc – apare un spaţiu construibil în buricul Bucureştiului! Iar dacă nu se prăbuşesc, un incendiu bine chibzuit le face numai bune de demolat cu regret. Se pare că  incendiul de pe Smîrdan e opera unei bătrîne care a uitat o lumînare aprinsă. Nu-mi permit s-o bănuiesc pe biata femeie că a fost plătită să uite lumînarea aprinsă, dar pînă să aflu ce şi cum, m-am gîndit că cineva s-a jucat lucrativ cu focul în centrul protejat al oraşului.       

  Am scris ceva despre New York, în pagina de călătorii a ziarului. După ce-am terminat mi-am adus aminte de o istorioară, care oricum n-ar fi avut loc în text, din motive de spaţiu. În Manhattan, după-amiază, vara, cu mai mulţi ani în urmă. Eu în vizită la nişte rude. Plimbare. Un tip cu o tonetă cu hot-dogs, vorbea româneşte cu altul – final de discuţie.  Salut! Salut! Îl întreb pe tonetar de cîţi ani era în N.Y. Dinainte de revoluţie. El nu venise ca fomiştii ăştia de după. El din motive politice. Fusese chelner la Capşa şi se certase cu un securist de pe-acolo. Mă rog. Îl întreb de ce nu se întoarce la Bucureşti, în loc să plimbe toneta la N.Y. “Vin, domne, şi mîine, da să-mi dea ăştia Capşa să mă ocup de ea, nu să şi-o împartă securiştii!” “Altfel nu?” “Da ce crezi, că aici oricine se ocupă de hot-dogs?”    

  Dumitru Dragomir, care era cît pe-aci să candideze pentru parlament din partea PD-L, a spus – ţineţi minte –  că dacă se enervează  din cauza mofturilor pedeliste,  merge  independent şi cîştigă. Prea mult nu l-ar fi costat distracţia asta. Dar  ar fi avut greutăţi cu strîngerea semnăturilor. După ce s-a despărţit de CVT – discret, fără obişnuitul scandal de adio – Mitică s-a întors, cu aceeaşi discreţie, în partidul care nu-i mai plăcea. Să nu fi fost pîrdalnicele liste de semnături (ori poate zgîrcenia lui Dumitru Dragomir?), nu-l mai vedea CVT în partid pe şeful Ligii. Şi dacă nu era în criză de candidaţi, ce l-ar mai fi trimis Vadim înapoi la independenţa lui. 

PS  Mircea Horia Simionescu a primit Premiul Prometheus – opera omnia. Mă bucur pentru MHS, merita acest premiu cu vîrf şi îndesat.