teodorescu.catavencu.ro

Publicistic, o viaţă a lui Băsescu e un proiect cu vînzare asigurată. Ideea lui Marius Oprea, de a scrie biografia neautorizată a actualului preşedinte al României, are meritul de a fi spart gheaţa despre un personaj care se află pe creasta valului. Oprea, care a fost consilier prezidenţial la Cotroceni, pe vremea lui Emil Constantinescu, iar în prezent e consilier al premierului Tăriceeanu, n-ar părea cea mai potrivită persoană pentru a scrie cu aplicată detaşare despre viaţa şi faptele lui Băsescu. Oricum o parte a cărţii, vreo 100 de pagini, există şi după cum se poate constata din fragmentele apărute în Observatorul Cultural şi înCotidianul atîrneşte interes şi printre suporterii protagonistului – care îl acuză pe Oprea de întrebuinţarea tendenţioasă a informaţiilor apărute în presă despre Băsescu -, dar şi, mai ales, printre adversarii acestuia. Cei din urmă nu sînt deloc pretenţioşi cu sursele pe care le întrebuinţează Marius Oprea şi nici cu interpretările sale. Ceea ce am citit mai curînd mi-a stîrnit dorinţa de avea la dispoziţie o biografie a lui Băsescu migălos documentată şi în care atitudinea autorului să nu fie atît de enervant anti-Băsescu. Dar, să ne înţelegem, nici encomiastică, fiindcă asta e şi mai enervantă.

Îl văd pe Adrian Păunescu la Realitatea. Vorbeşte despre oamenii loviţi de inundaţii. Le plînge de milă. Cred că onest în ceea ce îi priveşte. Problematizează însă politicianist. Statul slab! spune poetul-senator, ca şi cum acest val de inundaţiu ar fi o noutate în România sau ca şi cum ar avea culoare politică. Să fi uitat Adrian Păunescu de inundaţiile care i-au lovit pe români pe vremea cînd preşedintele ţării era hidrologul Iliescu? Din 1992 încoace Parlamentul şi guvernele care care au tot  frecat pisica inundaţiilor nu puteau da o lege împotriva despăduririlor ticăloase? (Adrian Păunescu a compus o poezie ad hoc şi o citeşte la Realitatea, cu vocea specifică.şi cînd Corina Drăgotescu se miră de reacţia lui, poetul îi spune că ar mai lipsi să-l acuze că el a provocat inundaţiile!)

Pădurile României au fost chelite odios cu ajutorul nonacţiunii legislative a Parlamentului şi cu cel al lipsei de reacţie ţintite ale guvernelor ai căror premieri s-au  tot dus să constate inundaţiile. Dacă azi orice aversă de ploaie provoacă diluvii, cauza de profunzime e complicitatea parlamentarilor cu cei care au executat pădurile de la rădăcină şi a guvernelor care în loc să le dea la cap, cu legea, celor care se îmbogăţesc din crime împotriva mediului se muţumesc să bandajeze efectele acestor crime. Speram din partea lui Adrian Păunescu să-i arate măcar cu degetul pe marii ticăloşi. Şi mai speram să-l aud că dă şi el un ban – dacă tot e statul slab – pentru loviţii de furia apelor.Din postura unui poet sărman, senatorul a contribuit cu o poezie. Noi ăştia care nu scriem versuri la moment  poate că le trimitem, ţintit, ceva bani celor care au ajuns pe drumuri Fiecare cît poate. N-o fi mare lucru, ca donaţie individuală. Eu vreau să ţintesc trei milioane, în bani vechi. Dar de ici de colo, omul are măcar de unde să înceapă sau cel puţin să se dezmeticească de pe urma loviturii pe care a primit-o. Trimiteţi prin mandat poştal nişte bani pentru amărîţii loviţi de ape. Cred că e de preferat, decît să ne ascundem în spatele oftaturilor sau să le transmitem versuri sinistraţilor.  

Am urmărit reacţiile politicienilor „profesionişti” după conferinţa de presă în care Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu au anunţat că vor candida la alegerile parlamentare din toamnă din partea PD-L. „Profesioniştii” sînt indispuşi: ce caută ăştia doi în politică? Pesediştii, anexele lor peciştii şi peneliştii au toţi aerul că ar fi membrii unei bresle în care Voinescu şi Avramescu încearcă să intre fără patalama. Bănuiesc că aceeaşi atitudine există şi în PD-L, chiar dacă, deocamdată, n-a răsuflat.

Politicienii pur sînge, cum se cred Victor Ponta sau Vlad Hogea, s-au repezit să le dea la cap celor doi nou veniţi. Principala acuzaţie: amîndoi au simulat independenţa ca jurnalişti pentru a induce opinia publică în eroare. Acuzaţia e formulată după ureche, fiindcă incriminaţii au statut de invitaţi la ziarele în care scriu. Or un politician pur sînge nu comite asemenea confuzii. Are grijă să se informeze. Iar dacă în competiţie cu el intră niscai mîrţoage, nu reacţionează panicat, Le urează, generos-ironic, succes şi, eventual, face şi o demonstraţie de forţă aducîndu-le elogii, ca să arate că nu se teme de concurenţa lor. Ca să n-o mai lungesc, aveţi idee prin ce se deosebeşte politicianul român profesionalizat de o persoană care vrea să treacă de la statutul de comentator la cel de politician?

PS  Esenţa lucrativă a turnătoriei – “Mai cîştigam şi eu un ban”, Dan Voiculescu.

În mod normal, Sever ar trebui să devină parlamentar la toamnă. Nu ştiu cît îl mai ţin minte ploieştenii din cartierul în care a copilărit, dar sper că o bună parte dintre alegători „l-au citit” din comentariile lui. Un om de calibrul moral şi intelectual al lui Sever ar trebui să convingă fără greutate şi fără să aibă nevoie de promisiuni demagogice. I-aţi citit editorialele din „Cotidianul” inteligente şi de mare bun simţ. Dacă l-aţi văzut la televizor sînt convins că i-aţi observat cu plăcere fermitatea, vivacitatea, simplitatea directă în adresare, umorul şi politeţea. Îţi atrage atenţia fără efort şi e un tip cu care îţi face plăcere să discuţi. Nu-şi ascunde simpatiile, nici antipatiile, dar o face fără a sări pîrleazul bunei cuviinţe.

Ştiam de cîteva luni că vrea să intre în politică şi m-a bucurat decizia lui, cu atît mai mult cu cît nu a făcut nici un stagiu la tineret speranţe. Sever intră în politică în calitate de Sever Voinescu, nu de fost junior de partid care primeşte răsplata aşteptată după ani de ţuţăreală a vreunui protector şi de exersare în arta lui „Da, să trăiţi”. Recitiţi-i articolele din ultima vreme. Veţi remarca probabil că opţiunea lui pentru PD-L, nu l-a împins să treacă prudent cu vederea peste greşelile şi prostiile făcute de acest partid la alegerile locale. Regret că Sever nu candidează în Bucureşti, dar cum ploieştenii susţin că Bucureştiul e un cartier al urbei lor, îmi place să cred de-aici, mai de la marginea oraşului lor, că vor trece acest test al normalităţii care va fi candidatura lui Sever.

Nu mă interesează averea fostă, prezentă sau viitoare a Danielei Buruiană. Dar lejeritatea cu care deputata îşi bate joc de legile votate chiar de instituţia unde îşi mai are locul de muncă mă face să cred că locul ei e în cu totul altă parte. Ştiam dintr-o declaraţie făcută pe propria ei răspundere de izgonita din PRM, făcută pe vremea cînd mai făcea parte din partidul lui CVTudor, că printre bunurile ei mobile era era un căţel. Asta mi s-a părut făcută în bătaie de joc. Luată la ochi de ANI agitata deputată Buruiană explică apariţia şi dispariţia unor bunuri, inclusiv a cîinelui, din declaraţiile ei de avere ca pe o „gogoriţă” a ei, în încercare de a demonstra „opiniei publice”că legea ANI n-are nici un chichirez şi că „băieţii” de acolo au pornit de pomană pe urmele ei. Dar de fals în declaraţii publice o fi auzit apriga independentă? Dacă n-a auzit, nornal ar fi s-o ajute Parchetul să iasă din ignoranţă.

Va sprijini PSD un candidat independent la preşedinţia României? Deocamdată asta nu contează decît la vîrful partidului şi mai ales pentru rolul pe care are de gînd să-l joace Ion Iliescu, cel care  a lansat balonul de încercare Sorin Oprescu. Mă îndoiesc că după ce a anunţat că nu mai candidează pentru Parlament, Iliescu a riscat să facă o asemenea propunere fără să fi discutat cu „independentul”, căruia, să ne amintim, i-a susţinut candidatura şi la Primăria Capitalei. Indiferent de ceea ce va spune Oprescu, ca primă reacţie, numele lui a intrat în competiţie. Am toate motivele să mă îndoiesc că doctorul îl va contra energic pe Iliescu, chiar dacă e posibil ca pentru început să spună că nu-l interesează decît primăria. Ca să nu-l pună însă pe Iliescu în poziţia politicianului care vorbeşte singur, probabil că Oprescu va declara că se simte onorat că un om cu experienţa şi prestigiul, bla-bla, lui Ilici se gîndeşte la el ca la un posibil preşedinte al României. Oricum propunerea lui Iliescu pune în cu totul altă lumină anunţul lui că nu va mai candida la parlamentare. E un pas înapoi care îi va îngădui să-l susţină deschis anul viitor pe Oprescu dintr-o postură care le-ar putea lua ochii amatorilor de candidaţi independenţi de factura doctorului.

În doar cîţiva ani, Elena Udrea a atins un grad de notorietate la care nu îndrăznesc să viseze plutoane întregi de politicieni luaţi împreună. După ce a părăsit cancelaria de la Cotroceni unde s-a făcut cunoscută mai ales prin gafe peste care a trecut cu maximă seninătate, Elena Udrea a devenit un fel de purtătoare neoficială de cuvînt a lui Traian Băsescu şi de avocată a sa din oficiu. Fitilul faimoasei afaceri a bileţelului trimis de Tăriceanu lui Băsescu a fost aprins de ea. În octombrie 2006, potrivit unui sondaj CURS ea ar fi ocupat locul patru în topul popularităţii pediştilor. În 2007, într-un alt sondaj de opinie Elena Udrea era considerată cea mai sexy femeie din politica autohtonă.  Dar dacă notorietatea ei e în creştere, la ora asta popularitatea Elenei Udrea pare să fi intrat la apă. Iar faptul că e cunoscută  ca o devotată a lui Traian Băsescu  nu o mai ajută. Recenta revoltă din filiala de la  Constanţa a PDL împotriva trimisei de la centru pare mai mult decît un accident, în ceea ce o priveşte.

Dacă nici pentru guvernele din umbră partidele n-au oameni, vă daţi seama ce sărăcie de competenţă domneşte în politica noastră. Timp de patru ani, două dintre partidele care contează în România, PD, devenit ulterior PD-L, şi PSD s-au lăudat că sînt în căutare de persoane bine pregătite cu care să-şi îmbogăţească oferta. Asta ca să nu mai amintim că din pricina crizei sale de personalităţi, PNL a avut probleme cu schimbarea miniştrilor. Speranţa că votul uninominal va obliga partidele să scoată prospături la iveală tinde să se transforme într-una dintre multele iluzii pierdute ale celor care iau de bune promisiunile politicienilor. Partidele defilează cu aproximativ aceiaşi oameni nu pentru că s-ar fi terminat oamenii capabili şi charismatici din România, ci pentru că nu există dorinţa de a-i atrage. În competiţia internă a datului din coate şi a conservării locurilor din fiecare partid nu e loc pentru nou veniţi. Dacă e vorba de liste de susţinători, cu adeziunea în clar, e perfect. Dacă în schimb se ajunge la împrospătarea cremei fiecărui partid în parte, nu se poate face nimic, fiindcă cea existentă e mai tare ca betonul.

Am citit şi auzit atîtea interpretări despre ceea ce s-a întîmplat la Timişoara între 16 şi 21 decembrie 1989, încît îmi vine tot mai greu să cred într-o anumită versiune. Desecretazarea jurnalului de luptă al trupelor Ministerului Apărării Naţionale de la Timişoara care s-a întîmplat zilele trecute vine după 18 ani de la Revoluţie. Intîmplător sau nu această desecretizare a avut loc atunci cînd generalii Stănculescu şi Chiţac au ajuns la ultima posibilitate de apel împotriva sentinţelor în care au fost condamnaţi la cîte 15 ani de închisoare pentru omorurile de la Timişoara. Dacă nu s-ar fi sinucis, probabil că printre acuzaţi s-ar fi numărat şi generalul Vasile Milea, cel care a dat ordinul ca trupele armatei de la Timişoara să primească muniţie de război în ziua de 17 decembrie. De pe urma acestei foarte tîrzii desecretizări aflăm că printre manifestanţi s-ar fi aflat „elemente” care par să fi făcut parte dintre securiştii în civil şi care au tras împotriva armatei pentru a provoca reacţii asemănătoare şi că, deopotrivă, în rîndurile militarilor în termen ai armatei ar fi fost strecurate elemente dotate cu armament sofisticat, care ar fi deschis focul împotriva manifestanţilor. Cu alte cuvinte împotriva armatei ar fi tras securişti în civil infiltraţi peintre manifestanţi, iar răspunsurile ucigătoare venite din direcţia armatei ar fi fost opera altor securişti. Dar scrie undeva în acest jurnal dacă armata a deschis focul cu muniţie de război împotriva manifestanţilor? Fiindcă din ştirea Newsin, nu reiese acest lucru. In schimb dintr-un document audio din ziua de 17 decembrie difuzat de mai multe posturi de radio străine şi pe care l-am auzit prima oară la Europa Liberă am auzit o femeie strigînd „Tragi în mă-ta, mă” şi zgomotul unor împuşcături în care atunci am recunoscut cadenţa şi semnătura sonoră a pistoalelor-mitralieră AKM.

Fie şi într-un muzeu de ceară, apariţia lui Hitler la Berlin a zgîndărit  probabil rănile pe care germanii nu reuşesc să şi le vindece nici după 60 de ani de la sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Se pare că una e să declari că Hitler e istorie – prin urmare că ar fi o prostie să încerci să-l ştergi de acolo -, şi cu totul altceva e să-l vezi, chiar şi sub forma unui exponat de muzeu. Faptul că cel de-al doilea vizitator al muzeului de ceară deschis la Berlin i-a luat capul lui Hitler mă face să cred că era vorba de o persoană chitită, care nu voia ca Fuhrerul să fie văzut de marele public şi a cărei justificare probabilă e că astfel a pus capăt unei eventuale cariere postume a acestuia. Justificare stupidă dacă ne gîndim că Hitler e cît se poate de prezent în memoria activă a omenirii şi că despre el se vorbeşte şi se scrie ca despre un supravieţuitor al războiului. Oricum, acesta e primul atentat reuşit împotriva lui Hitler.