teodorescu.catavencu.ro

Cineva îmi atrage atenţia, pe bună dreptate, că am incărcat fişa postului primarului de sector, în comentariul meu de azi din „Cotidianul”. Acesta nu are între atribuţii apa şi electricitatea. Nu le-o fi avînd, dar atribuţia lui e să mă reprezinte şi să le facă măcar tărăboi furnizorilor de apă şi de curent pentru prestaţia lor infectă. Acelaşi cititor se întreabă, tot pe bună dreptate, „Ne întoarcem la Darabonţ?” Eu în nici un caz. Nu l-am votat pe Darabonţ cînd a ieşit primar. În schimb sînt vecin de bloc cu un fost viceprimar, coleg de partid cu Darabonţ. Inginer constructor. Om respectabil. Pe el l-aş vota, dar am o reţinere de principiu faţă de PSD.. Oricum, ca să nu-mi creeze vreo dilemă PSD-ul nu l-a pus pe listă. Poteraş nu se mai întîlneşte cu votul meu în vecii vecilor Ce voi face ? 1. Mă voi duce la alegeri. 2. Ca să nu mi se ducă votul aiurea, la sector voi pune ştampila fie pentru candidatul UDMR, fie pentru cel al PNŢCD, din simpatie pentru bătrînul domn Ion Diaconescu.

Doctorul a cam încurcat-o cu candidatura lui la primăria Capitalei. Dacă pe listele lui există falsuri – şi există – ar trebui să se se sesizeze Parchetul şi să-l acuze de uz de fals. Tot îi place lui Oprescu la tribunal. (Cînd faci pe victima e bine să ai grijă să n-ai tinichele legate de coadă.)

I-am luat azi un interviu lui Orhan Pamuk. Ieri nu s-a putut: nu eram programat. A trebuit să recurg la pile. Pamuk a făcut o fereastră de jumătate de oră în programul lui altfel bătut în cuie. Am vorbit în cafeneaua hotelului Ramada. Între noi reportofonul. Stresat să n-am ghinion cu înregistrarea. Pamuk, îndatoritor, fără aerul că e supus unei corvezi suplimentare, după ziua încărcată de ieri şi ceea ce îl mai aşteaptă azi. Zîmbeşte reţinut. Umor fin. Ii place să rîdă. Are bodyguarzi de cînd s-a descoperit că un grup extremist vrea să-l asasineze. Nu pare să-i fie teamă, dar nici nu bravează. Imi spune că s-a împrietenit cu bodyguarzii săi. Nu-l întreb nimic din ceea aş fi curios eu să aflu de la Orkan Pamuk. Ca să nu pierdem vremea m-am dus cu întrebările scrise de-acasă. E prieten cu Norman Manea, care i-a propus să vină în vizită în România. Aşa că într-un fel  lui îi datorez că am putut să-i iau lui Pamuk acest interviu. După ce am terminat de înregistrat l-am întrebat pe Pamuk care a fost cea mai stupidă întrebare care i s-a pus vreodată. „Nu-ţi imaginezi cît de multe pot fi. Dar mai degrabă o întrebare stupidă decît una grosolană. Grosolăniile le suport mai greu.” Am regretat că nu ştiu turceşte. Conversaţia noastră ar fi fost cu siguranţă mai nuanţată şi poate că Pamuk ar fi vorbit mai lejer despre sine însuşi. M-am întors apoi cît am putut de repede în redacţie. Colegele mele de la Cultură au lucrat la şase mîini ca să transcrie interviul – dacă aş fi făcut-o eu, nu cred că m-aş fi descurcat. Le mulţumesc Alexandrei Olivotto, Andrei Matzal şi Alinei Purcaru pentru rapiditatea devotată cu care au scos interviul de pe reportofon şi pentru textul bio-bibliografic despre Orhan Pamuk.

Uneori detest meseria asta care te obligă să scrii atunci cînd nu vrei decît să taci şi să te gîndeşti la cel care a murit.

Am scris un comentariu care a apărut pe site-ul ziarului, “Doamna conştiinţei noastre”. Aş fi preferat să mă gîndesc în tăcere la doamna Lovinescu.

Revin cu o propunere care nu-mi aparţine, dar pe care intenţionez s-o susţin din toate puterile: funeralii naţionale pentru Monica Lovinescu.

Ridicol la prima vedere, sinistru la cea de-a doua acad Florin Constantiniu. Să scrii „O istorie sinceră a poporului român” şi să n-ai un minim acces de sinceritate personală, pentru a recunoaşte că ai colaborat sub pseudonim la istoria contemporană a României realizată de Securitate! Nu ştiu de ce nu mă miră dezvăluirea făcută de Şerban Rădulescu Zoner că acad. Florin Constantiniu turna la Securitate cu numele de cod “Chris”. Din cauză că istoricul are o tincturare naţionalistă specifică celor care au avut relaţii apropiate cu Securitatea? (În cazul său şi cu Ilie Ceauşescu.) Din cauză că în apariţiile sale publice părea „hăţuit” de ceva? I-am citit cărţile, scrupulos documentate, dar lipsite de strălucire, scrise cu acel, cum să-i zic, exces de modestie al istoricului care pe vremuri a preferat să-şi dea peste mînă decît să iasă din linia Partidului. Mă miră insă că dacă Florin Constantiniu tot a recunoscut, într-o şedinţă deschisă publicului, că dădea informaţii la Securitate, nu şi-a asumat şi răul pe care l-a făcut colegilor săi de la Institutul de Istorie. Ba chiar a încercat să explice că turnătoriile făceau parte din fişa rolului său de secretar de partid al institutului. Si că, deci, n-ar trebui să fie considerat informator. Sindromul Laurenţiu, patru pseudonime, a mai făcut o victimă la Academia Română. Aşa că, de fapt, n-ar trebui să mă mire această sinceritate cinică de informator a acestui, în aparenţă, blînd academician.

PRM-ul nu mai are bani de chirie pentru sediul din str. Câmpineanu. CVTudor şi-a pierdut sponsorii şi se pare că nici peremiştii nu-şi plătesc cotizaţia. Partidul o duce prost. Şi, imaginaţi-vă, RA-APPS în loc să-l păsuiască pe tribun în aşteptarea unor vremuri mai bune, l-a dat în judecată, să-l evacueze. Să aibă regia caselor de protocol informaţii că pentru PRM nu vin vremuri mai bune? Sînt curios dacă CVT îi va întîmpina pe portărei cu pistolul în cazul în care va primi ordin de evacuare.

PS. Tribunul încearcă să cîştige voturi folosindu-se pînă şi de fetiţele lui. Recunoaşte că amîndouă sînt păzite la şcoală, dar pretinde că  s-ar încerca răpirea lor. Cine să le răpească? Daniela Buruiană? Şi dacă nu a putut deveni preşedinte al României, CVT se autopropune preşedinte al maidanezilor.

În Parlament a fost înfiinţată o comisie pentru aniversarea  Marii Uniri. Cifră rotundă: 90 de ani. O iniţiativă patriotică, demnă de consemnat şi totodată un exemplu al eminentului spiritul de prevedere de care dau dovadă aleşii noştri cînd vine vorba de festivităţi.

Mă aşteptam, recunosc, ca în ziua în care a înfiinţat această comisie, parlamentarul român să aibă, totodată, aceeaşi reacţie de indignare ca şi alegătorii săi la aflarea ştirii că o fetiţă de şapte ani a fost omorîtă de cîini vagabonzi în judeţul Constanţa. Ştiu, Legislativul, spre deosebire de opinia publică, nu reacţionează emoţional la fapte diverse, chiar dacă sînt tragice. Speram totuşi ca părinţii şi bunicii din Parlament să sară în sus de indignare şi, dacă tot nu sînt în stare de mai mult, măcar să facă o comisie care să se ocupe de problema naţională a cîinilor vagabonzi. E adevărat că în România cel mai sigur mijloc de a îngropa o problemă e ca ea să fie lăsată în grija unei comisii parlamentare ad hoc. Dar să nu-ţi pese de un asemenea coşmar fiindcă ai de pus la cale comisia unei festivităţi, asta trădează o nesimţire vecină cu moartea clinică.

Probabil că Adrian Minune va deveni consilier de Ştefăneşti din partea PSD. Nu văd nimic rău în asta. Dacă nici maneliştii nu păstrează legătura cu publicul, atunci cine? Avantajul lui Adrian, fostul copil minune al manelelor, e că îşi poate face campanie electorală de pe scenă, între două piese: „Votaţi Candidatul Minune!” şi la nunţi şi la botezuri în Ştefăneştiul natal.
Ar mai putea lansa, cu această ocazie, maneaua de partid, cu cîntece despre PSD şi despre Geoană, să le ridice popularitatea printre alegători.

Sub aparenţa că şi-a dat relaxat drumul la gură, Băsescu a făcut aseară la „Naşul” propagandă electorală în toată regula. Vasile Blaga şi primarii PL-D-işti (foşti PNL-işti) ai Bucureştiului nu fac parte din familia preşedintelui, încît Băsesc să le apere onoarea şi viitorul, cum a ameninţat că o va face cînd “tonomatele” se vor mai lega de rudele sale de gradul întîi. Dar dacă Traian Băsescu a trecut şi la promovarea familiei sale politice, ar trebui ca măcar să anunţe că îşi pune funcţia în paranteză, cum a făcut atunci cînd a apărat „succesurile” mezinei sale.

În această seară ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, ar trebui să-i prezinte premierului un raport despre românul care a murit făcînd greva foamei într-o închisoare din Polonia. Cazul mi se pare infinit mai grav decît cel care a dus la demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu. Demiterea  consulului român de la Varşovia nu rezolvă nimic în acest caz.  Ceea ce a făcut ministrul de Externe, prin minimalizarea acestei tragedii, într-o conferinţă de presă, în loc să protesteze imediat şi să ceară public explicaţii şi anchetarea cazului autorităţilor de la Varşovia i-ar impune  premierului Tăriceanu să-l demită pe Cioroianu. Dacă nu o va face, prim ministrul va deveni părtaşul unei greşeli cu atît mai de neiertat, cu cît Adrian Cioroianu, inconştient de gravitatea ei, nu şi-a prezentat demisia de onoare.