teodorescu.catavencu.ro

Vă mulţumesc că ne întîlnim aici. Vă doresc un an mai bun în toate privinţele. Şi dacă tot se termină anul m-am gîndit să vă propun nişte topuri pentru acest an. Totuşi înainte de a vă spune care au fost preferinţele şi dezamăgirile mele în 2007, aştept propunerile voastre.

Cultură - primii 5, ultimii 3

Sport – primii 5, ultimii 3

Afaceri – primii 5, ultimii 3

Politică – primii 5, ultimii 3

Omul anului.

Din cauză că am observat că pe unii dintre dvs nu-i interesează anumite domenii, vă sugerez să scrieţi numai despre ceea ce vă place. Cu ocazia asta ne vom putea confrunta opţiunile, sper că sine ira et studio.

Cu cele mai bune gînduri.

P.S.

Dacă nu sînt indiscret. Unde va petreceţi sau, după caz, v-aţi petrecut Revelionul

Mă feresc de înghesuiala magazinelor, în ajunul Crăciunului şi în general de orice acţiune care mi-ar putea stîrni ghinionul. În vîrtejul acestei zile, în alţi ani am păţit-o rău. M-am trezit cu o inundaţie ca pe Titanic, în dimineaţa cînd m-am mutat în apartamentul din blocul Băncii Agricole. Urmele ei se văd şi azi pe faţadă. În alt an, mi-a dispărut o căţeluşă. Anul trecut am făcut o criză de sciatică de pe urma căreia am şchiopătat vreo două luni. Aşa că zilele astea m-am ferit de orice acţiune virtual aducătoare de ghinion. Ca să evit aglomeraţia în care îţi pot dispărea actele şi banii, m-am dus noaptea trecută la un hipermarket de lîngă casă. Puţini clienţi, dar şi marfa cam dispăruse de pe rafturi. Am găsit pînă la urmă ce căutam. Azi, fără griji, mă duc la frizer, pe la ora unu, după ce mi-am plimbat căţeaua. Frizeriţa imi pune la gît un fel de batistă de hîrtie igienică, imi întoarce gulerul cămăşii pe dinăuntru, apoi îmi ia cu delicateţe ochelarii de pe nas. Pac, le pică o lentilă! Şi se sparge.

- N-am vrut! – Bănuiam… – Vă rog să mă credeţi! Mă uit la ramă. Îi ieşise un şurub. Îi spun frizeriţei că n-avea de ce să se învinovăţească. Şi dacă mi-i luam eu de nas s-ar fi întîmplat acelaşi lucru. Ca să n-o deprim şi mai mult, nu-i spun că n-aveam ochelari de rezervă acasă. Mă tunde ea, mă întrebă cum mi se pare, eu ce să-i spun? Fără ochelari nu văd mai nimic. Îi mulţumesc şi mă duc repede la Optinova, să-mi pună lentila.

- Nu montăm numai o lentilă. – Puneţi-le pe amîndouă. – După Anul Nou.

Încep să mi se cam taie picioarele. – Dar vreun loc unde se pune numai o lentilă, acum? – E pe bulevard o Optică, dac-o mai fi deschisă. Între timp nevasta mea suna pe la colegii ei. Ăştia, doctori, mi-ar fi făcut o reţetă imediat. Lentila, poate joi, cînd lucrează tehnicienii.

Mă duc pe bulevard, ca prin ceaţă, nimeresc la Optica reparaţiilor de ceasuri, bijuterii şi ochelari. Era ora două. Intru. O femeie care tocmai îşi scotea halatul. Totuşi încerc: – O lentilă… – Ne pregăteam să închidem. Ce dioptrii aveţi? – Cinci şi jumătate. – E lentila groasă. – Dacă era subţire, mă descurcam şi fără, zilele astea. – Veniţi peste o jumătate de oră? – Cum adică? – Vă întoarceţi peste o jumătate de oră?

Mă ia căldura unui început de fericire: femeia voia să fie sigură că nu stă degeaba peste program. O întreb cît mă costă în regim de urgenţă şi vreau să-i plătesc înainte. – O lentilă de sticlă, 150 de mii, mi-i plătiţi după ce fac lucrarea. Mă întorc după o jumătate de oră. Ochelarii gata. Cu ei pe nas, văd şi atelierul mai în amănunt. Pe masa ei de lucru, ochelari cu rame groase, demodate. Pe altă masă, cîteva ceasuri cu rotiţe, iar lîngă mine, un vechi cîntar pentru bijuterii. O afacere care supravieţuieşte. Îi dau femeii o hîrtie de 50 de lei şi o rog să păstreze restul. Se uită la mine ca la un ciudat: – Nu se poate! Mă abţin să-i spun că m-a scăpat de ghinionul Crăciunului. O rog doar să mă creadă că pentru mine ăsta e preţul corect.

Sper că acest atelier anacronic de mici reparaţii va supravieţui, nu pentru mine, ci pentru clienţii săi cu ochelari demodaţi care n-au bani pentru superofertele firmelor la care o pereche de ochelari consultaţia e gratuită, lentilele nu costă nimic, dar dai pe rame cîteva milioane. Cît despre cei ca mine, aceştia ar trebui să cotizeze pentru supravieţuirea acestui atelier pentru minima lor siguranţă că dacă au nevoie de o mică reparaţie va fi cine să le-o facă.

Am încercat astfel să vă urez Crăciun fericit, printre rînduri. Vă doresc tuturor, şi direct, tot ceea ce vă doriţi, cu un bonus de fericire din partea mea.

Dacă tot se fac topuri de sfîrşit de an, vă propun să facem, împreună, un top al gafelor şi al tîmpeniilor mari comise şi rostite de personalităţile şi de VIP-urile autohtone.

Pentru mine, pe primul loc, la distanţă mare de al doilea clasat, se află ministrul de Externe Adrian Cioroianu, cu propunerea sa de a trimite infractorii în deşert şi de a se organiza batalioane de muncă pentru ei, propunere cu care a stîrnit proteste internaţionale. Acelaşi ministru merită primul loc şi pentru gestul său de aprobare adresat regelui Spaniei, cu pumnul strîns şi degetul mare ridicat. o adevărată revoluţie în materie de protocol.

 Pe locul doi îl văd pe Gigi Becali, care s-a lăudat că era amfitrionul Bucureştiului pînă în 1989 şi că în această calitate îi făcea rost de femei lui Hagi. Atacurile împotriva lui Hagi i-au adus lui Becali căderea în sondajele de opinie.

Pentru locul trei se bat doi foşti miniştri ai Agriculturii – Remeş şi Mureşan, cu afacerea caltaboşilor.

 Pe locul patru, premierul Tăriceanu, care ar fi meritat poate un loc mai la vedere pentru refuzul de a-i demite pe ministrul Agriculturii, pe ministrul Justiţiei şi mai ales pe ministrul Transporturilor.

 Preşedintele Traian Băsescu, după „ţigancă împuţită” şi „am văzut şi eu un armean competent”, alături de anunţul că va demisiona dacă va fi suspendat din funcţie merită un loc cinci cu coroniţă. Astea sînt propunerile mele.  În  final  voi face clasamentul  general după ce va veţi pronunţa.

Nu e prima oară cînd premierul Tăriceanu dă pe alături cu limba română – n-a trecut mult de cînd a declarat că nu se pricepe la „sintagma frazei”. Totuşi m-aş fi aşteptat să ştie ce înseamnă cuvinte banale precum „bîrfă”, „intoxicare” sau chiar „speculaţie”. Despre ce bîrfe mai poate fi vorba în cazul accidentului săvîrşit de ministrul Ludovic Orban? Declaraţia la poliţie a ministrului însuşi, făcută cu o întîrziere de cîteva ore faţă de termenul stabilit de lege, e o bîrfă? S-a dus dl Orban să se bîrfească singur, în scris, la poliţie? S-au apucat poliţiştii de la circulaţie de intoxicări şi de speculaţii de cînd au început să cerceteze cazul? Faptul că de cîteva zile ministrul Orban s-a pitit cu laşitate, deoarece se consideră „vînat” e o speculaţie? E cumva o bîrfă şi faptul că Parchetul a început să facă cercetări asupra accidentului comis de ministrul Orban? O bîrfă ar fi că premierul Tăriceanu i-ar fi cerut ministrului său să-şi dea demisia, măcar de formă, iar acesta l-ar fi refuzat. Dar dacă nu e?

Ministrul Transporturilor a comis un accident de automobil. Colegii mei de la ziar au aflat de acest accident chiar în ziua în care s-a petrecut. Dar, imaginati-vă, poliţia nu ştia nimic. Astfel că jurnaliştii de la “Cotidianul” au suplinit poliţia pentru a afla ce s-a întîmplat. Martorii susţin Ludovic Orban era băut. Se pare cam 99,9 % că Ludovic Orban a lovit o persoană cu maşina şi a avariat un Matiz. Orban s-a prezentat la poliţie cu o zi întîrziere. Am impresia că Poliţia încearcă să muşamalizeze acest caz. A intrat Poliţia în PNL şi noi nu ştim? Cît despre Ludovic Orban, acesta a intrat pe sub uşă în rîndul infractorilor de drept comun.

După un ministru al Justiţiei ca micul produs al incubatorului politic deţinut de Relu Fenechiu, liberalii nu puteau coborî ştacheta. Utila Norica a fost, în sfirşit răsplătită. Cu cine altcineva putea defila PNL-ul la Justiţie în urma demisiei urmăribilului Chiuariu decît cu neînduplecata adversară a Monicăi Macovei? Vîrfa de lance a PNL şi a celor 322 împotriva lui Traian Băsescu, cînd cu suspendarea marinarului. Mătuşa inubliabilei nepoate care a suplinit-o cu un vot în Parlament şi n-a păţit nimic, din considerentul că sîngele apă nu se face şi unde a încăput Norica e loc, o dată, şi pentru nepoata ei.

Tot pentru o dată simpatizez şi eu cu strîmbătura din nas a lui Tăriceanu, care n-ar fi voit-o pe Norica, ci tot o Monica Macovei, cu condiţia să nu mai fie Monica Macovei. Premierul a cedat în faţa unei majorităţi peneliste care o doreşte la Justiţie pe Norica, prin personalizarea vorbei că dacă tot e să se aleagă praful, măcar să fim noi între noi, ce să ne mai încurcăm cu independenţi? Dacă mi se permite o anticipare, prin desemnarea Noricăi, Crin Antonescu, cel care a declarat modest că dacă i se va cere va candida la Preşedinţia României e în plin efort de a-i lua faţa lui Tăriceanu în PNL. Şi se pare că a început să i-o ia.

Despre un personaj din „Moromeţii” lui Preda Moromete însuşi spunea „Guica al doilea,  mai prost.”. Guica era, fără supărare, un soi de Ion Cristoiu al satului, pătimaşă autoare de scenarii căreia băieţii mai mari ai lui Moromete îi sorbeau cuvintele din gură. Scenarista, care împletea la un interminabil ciorap, îi întărîta pe nu tocmai mintoşii băieţi ai lui Moromete împotriva acestuia acuzîndu-l că s-ar fi dat de partea „puturoaselor” fete din cea de-a doua lui căsătorie. Bogdan Olteanu, un mai vechi client al acestui blog, s-a găsit, după ce Traian Băsescu a făcut prostia să-l atace pe Cristian Pîrvulescu, să sară şi el la Mircea Cărtărescu, după acelaşi model, dar printr-o scrisoare deschisă. Presupun că ştiţi deja ce s-a întîmplat, aşa că nu intru în amănunte. La rîndul său PNŢCD a sărit la H.R. Patapievici, tot printr-o scrisoare deschisă. Cum se întîlnesc marile spirite în timp ce vor să facă o alianţă politică şi nu le prea dă mîna! Otrăvit că Mircea Cărtărescu îl atacă şi la calitatea politică şi la cea de simplu cetăţean, Bogdan Olteanu îl acuză pe scriitor de „carlism”, adică, după mintea nepotului Gizelei Vass, de susţinere a unui viitor partid unic condus de Băsescu. PNŢCD-ul se revoltă simultan împotriva lui Patapievici, pe care îl învinuieşte de nerecunoştinţă, fiindcă s-a declarat dezamăgit de partidul care l-a propus pentru Colegiul CNSAS. Asta ca şi cum partidul lui Miluţ ar mai avea altă legătură decît numele cu partidul lui Corneliu Coposu. Dar dacă Băsescu, în ciuda procentelor sale din sondaje, s-a repezit la Cristian Pîrvulescu, de ce n-ar face acelaşi lucru şi oropsiţi ai sondajelor ca Bogdan Olteanu şi PNŢCD sărind la persoane publice care le depăşesc şi în somn popularitatea, doar, doar li s-o trage şi lor ceva profit de aici.

Preşedintele Băsescu a comis-o urît, cu atacul său împotriva lui Cristian Pîrvulescu, lovindu-l în locul de muncă al soţiei. Dna Pîrvulescu lucrează la guvern din 1992, angajată în perioada în care premier era Theodor Stolojan. Dar chiar dacă ar fi fost angajată în timpul actualei guvernări, tot nedemn pentru un preşedinte de ţară e să lovească prin nevastă pe cineva care scrie critic despre el. Mă tem că Traian Băsescu a început să visese urît noaptea şi nu-şi dă seama. Comentatori care sînt toţi de acord cu d-sa, jacuzzi cu aplaudaci reglabili şi un parlament cu 322 de băsescofili pînă la moarte. Sînt de acord că în ultima vreme Cristian Pîrvulescu a scris critic despre Traian Băsescu, în calitatea sa de coautor al unui proiect de lege despre aplicarea votului în România. Preşedintele Băsescu vrea un vot uninominal care să n-aibă legătură cu premierul Tăriceanu. Dar ca de aici să ajungi să susţii că Pîrvulescu e în „cîrdăşie” cu Tăriceanu, fiindcă şi-a oferit expertiza guvernului României pentru un proiect de lege pe care nu l-a avut pînă la capăt sub control, asta e deja un început de calomnie. S-a dus Cristian Pîrvulescu la furat „în cîrdăşie” cu premierul? A vrut acelaşi Pîrvulescu să demoleze democraţia „în cărdăşie” cu liderul PNL, pentru a-l ajuta să cîştige alegerile?

Eu nu sînt adeptul sistemului de vot uninominal propus de guvern, dar una e neconstituţionalitatea, mai degrabă tehnică, a trei articole de lege din acest proiect de lege şi cu totul altceva acuzaţia de „cîrdăşie”, pusă pe ventilatorul prezidenţial. Acum două seri i-am spus lui Cristian Pîrvulescu, la telefon, că simpatiile noastre politice diferă considerabil. Acum ce mai pot să-i spun? Să-i telefonez ca să-i spun, în particular, că-mi pare rău de ce-a zis Băsescu, iar în public să mă fac că n-am auzit declaraţia preşedintelui? Îl susţin pe Traian Băsescu pentru ceea ce a declarat despre Bogdan Olteanu, această tînără tristeţe a politicii româneşti. Sper că preşedintele le va cere public scuze lui Cristian Pîrvulescu şi soţiei sale pentru acest atac nedemn. Pînă atunci, ca declarat susţinător al preşedintelui Băsescu, îi rog pe dna şi pe dl Pîrvulescu. să-mi scuze susţinerea.