teodorescu.catavencu.ro

După mine, la turnirul ăsta în trei, primul clasat a fost Băsescu, tocmai pentru că a jucat cu cărţile şi cifrele pe masă. A greşit de mai multe ori, dar nu şi la impresia mea generală, în care Băsescu n-a mai fost improvizatorul imprevizibil de altă dată, ci un tip care, silit de rolul de preşedinte în exerciţiu, şi-a pus adversarii la punct cu cifre şi cu stări de fapt. Cred că e şi o chestie de simpatie, dar una peste alta, Băsescu a fost peste ceilalţi doi. Dar cum am în casă doi votanţi ai lui Crin Antonescu le-am cerut şi lor părerea. „Da, bă, da Băsescu le ştie mai bine decît Crin, că e mai de-acolo!” Adică Băsescu a fost mai tare, dar Crin e tînăra speranţă. Şi Geoană? „Hai, bă, lasă-mă, cu Geoană, ăsta se exclude!” Adică, cel puţin la mine în casă, plus cîteva telefoane scurte, Băsescu n-a fost marele învingător, dar şi-a dominat adversarii, fără să-şi folosească instrumentele tradiţionale. Adică Băsescu n-a mai fost cîinele agresiv de acum cinci ani, ci un tip care a preferat să-şi domine adversarii explicîndu-le despre ce e vorba în propoziţie. Dacă însă ai boală personal pe Băsescu, îl bagi în deriziune, zici că e obosit şi – mai ales – îi interpretezi gesturile ca să-i descoperi vreo spărtură în cap. Or mie nu mi s-a părut Băsescu nici derizionabil, nici obosit – în seara asta – şi nu m-am gîndit să mă uit la chelia lui să văd dacă n-are  vreun cep în ea.

Intru pe blogul lui Adrian Năstase, după ce am auzit că el nu merge la Referendum. Citesc acolo că Năstase nu participă. Şi explicaţiile acestui gest de refuz civic. Că ar ajunge modificarea legilor, că acest referendum n-are rost. Explicaţii subţiri de fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. Una peste alta, Adrian Năstase nu se bagă în chestia asta. Dar dacă luăm în serios argumentaţia lui. Povestea cu ajunge modificarea legilor are o mică slăbiciune cît Casa Poporului: unde ajung legile astea spre adoptare? Parcă în Parlament. Şi îi vedeţi pe parlamentari votîndu-şi cu mînuţele lor împuţinarea? Aici şi pedeliştii lui Băsescu una vor spune şi alta vor vota. Aşa că rostul referendumului e să-i determine pe parlamentari să ţină seamă de voinţa poporului suveran. Vrea poporul la referendum un parlament mai mic, aleşii, cîr, mîr, n-au încotro – se supun. Dacă poporul zice pas, parlamentarii răsuflă a bine şi-şi văd de trebuşoarele lor.

De-o curiozitate: ce faceţi? Fiindcă şi cu mersul la referendum există două posibilităţi – să pui ştampila pe da – de două ori, mi se pare – sau pe nu.

Eu i-aş mai rări pe domnii parlamentari. Sînt mai mulţi decît e cazul. Şi fiind într-o singură cameră n-ar mai trage de legile care nu le convin pînă uită lumea de ele.Că ne va obliga apoi UE să avem două camere? Am mari îndoieli despre asta.

Şi încă ceva. Unii cred că dacă spui da la referendum, ţi se duce mîna, la prezidenţiale, în căsuţa lui Băsescu. Nu mi se pare obligatoriu. În rest, cum ştiţi, eu mă duc la vot.

Alegerea lui Robert Turcescu pentru a modera întîlnirea celor trei de mîine – dacă nu cumva Geoană se va mai răzgîndi o dată! – mi se pare o idee excelentă. Robert are şi el simpatiile şi antipatiile lui, ca oricare dintre noi, dar cînd e vorba de meserie, le lasă, onest, deoparte. Spre deosebire de mulţi dintre colegii noştri de breaslă, el are tăria să-şi recunoască greşelile şi chiar şi atunci cînd aduce acuzaţii grave interlocutorilor săi nu se transformă în inchzitor, ci ştie să rămînă jurnalist. E un tip pasional, dar nu umoral şi, mai important, n-a obosit să caute binele într-o lume care cel mai adesea îl obligă să aibă de-a face cu răul din ea. Desemnarea lui ca moderator al întîlnirii de mîine e o recunoaştere din trei părţi a calităţilor lui de om de presă, într-un moment în care partidele descoperă şi bube imaginare în capul jurnaliştilor care ar putea intra în calcul pentru acest rol. Cum va avea de condus o discuţie în trei, Robert va avea nevoie de un plus de atenţie distributivă, pentru a lăsa jocul cît mai liber, dar fără să îngăduie faulturi, fără să defavorizeze pe vreunul dintre cei trei şi, mai ales, fără să-şi îngăduie numere personale. Mîine, sînt convins, Robert Turcescu va şti să-şi păstreze firescul şi umorul, acuitatea şi francheţea pentru care a fost invitat să intre în ring împreună cu cei trei candidaţi la preşedinţie.

Am fost miercuri la Medgidia să-mi lansez cartea, Medgidia, oraşul de apoi. Le mulţumesc celor care au fost de faţă şi celor care n-au putut veni, dar care  mi-au transmis prin cei cu care m-am întîlnit un gînd de bine.

La dus, pe ziuă, am pilotat-o pe doamna mea cu destulă precizie prin oraş. La plecare, pe întuneric, nu m-am mai descurcat cu străzile din partea de sus a oraşului, cele care duc la podul de peste canal. Reperele mele din copilărie au dispărut ori s-au schimbat. Dar cînd la venire am intrat în biblioteca oraşului am recunoscut acel miros pe care îl ştiam de cînd aveam vreo nouă-zece ani şi mă duceam să iau cărţi cu împrumut de acolo. Asta m-a topit şi m-am trezit, cînd m-am dus să-mi cumpăr ţigări din piaţă, că dau bună ziua fiecăruia dintre cei cu care mă vedeam, aşa cum făceam în copilărie, cînd eram „bucureşteanul” care venea în vacanţă şi bunicul meu, care se cunoştea cu toată lumea din oraş, mi-a explicat că aici trebuie să le spun tuturor „bună ziua”, nu ca la Bucureşti.

N-am apucat să mă plimb prin oraş şi din cauză că nu mai există vechiul pod de peste canal care lega centrul oraşului de gară, n-am avut cum să ajung pe lumină la casa unde au stat cu chirie bunicii mei şi nici la cele învecinate, să aflu ce mai fac prietenii mei din copilărie: Magla, Răpai, Coti, Marinică, Machidonu ăla Mic, Gelu, Castron, Iepure. Nici unul dintre ei nu le avea cu cititul şi nu sînt sigur că ne-am fi recunoscut după aproape 40 de ani, dar pentru că în Medgidia nu mai există podul peste canal care lega, pe strada principală gara de centru, n-am  putut ajunge nici măcar la gară. Pentru cei care au uitat, asta e una dintre facerile de bine ale ceauşismului, cu dedicaţie pentru Medgidia.

Liderul pesedist al sindicatului de la Metrou o fi luat în serios cuvintele lui Băsescu – alea că nu stă bine cu intenţiile la vot ale bucureştenilor – şi s-o fi gîndit să i le sporească. Şi cum să procedeze? Pac greva! Mircea Geoană, la rîndul lui, s-o fi cugetat în seara asta să-i dea o mînă de ajutor lui Băsescu şi a întors-o cu întîlnirea televizată, de i-a înnegrit de supărare pe propriii săi susţinători, chiar şi pe cei cu patru de „i”, care au impresia – evident greşită! – că lui Geoană i-ar fi frică de Băsescu. După mine lui Mircea Geoană îi e frică şi de eventualitatea unei întîlniri cu Crin Antonescu, dar să se trezească prins în furculiţă de cei doi, la televizor. Aşa că a preferat să-i facă lui Băsescu un bine. Şi cred că şi pe Antonescu l-a mai pricopsit cu niscai intenţii de vot prin abandonul din această seară. Totuşi să ajungi să ţi se rîdă în nas, cum păţeşte Geoană, că nu te lasă Hrebenciuc la televizor de teamă că vei fi pus la podea şi fi numărat pînă la o sută, ăsta mi se pare un coşmar pentru candidatul PSD la preşedinţie. Mai rău de atît ar fi doar ca soacra lui Geoană să anunţe că duminică va vota pe oricare alt candidat, numai pe ginerele ei nu.

Nu există întrebări sub centură cînd e vorba de candidaţi la preşedinţia României. Cine vrea să ocupe prima funcţie în stat e dator să răspundă şi celor mai incomode aluzii sau întrebări despre viaţa sa publică şi personală.

I-am văzut sîmbătă pe Traian Băsescu şi pe Crin Antonescu iritîndu-se pe rînd după întrebări care păreau îndreptate sub centură. La capitolul femei, amîndoi s-au inflamat. Băsescu deoarece i s-a părut că Antonescu face aluzii la o eventuală relaţie mai strînsă între el şi Elena Udrea, Crin Antonescu fiindcă a crezut că Băsescu încearcă să-l învinovăţească de moartea primei sale soţii. Cred că fiecare dintre ei ar fi trebuit să dea calm explicaţii, în loc să-şi arunce priviri piezişe şi să se declare scandalizat de cuvintele celuilalt. Nu e plăcut să vorbeşti despre viaţa ta personală, dacă nu o faci din proprie iniţiativă. Şi cînd ştii că te vede şi te aude o ţară întreagă e normal să te simţi stingherit, mai ales cînd adversarul sugerează că ai avea ceva de ascuns. Dar tocmai din cauza acestei sugestii, aş fi preferat ca amîndoi candidaţii la preşedinţie care s-au întîlnit sîmbătă la Cluj să explice pe larg cum stau lucrurile, nu să sară pe gard cocoşeşte.

La fel, cînd Băsescu a dat de înţeles că Antonescu chiuleşte din Senat, spre deosebire de el care se duce zilnic la serviciu, era mai bine dacă senatorul PNL ar fi spus de ce lipseşte de la slujbă, în loc să se îngălbenească la faţă de nervi şi să zică apoi că n-a lipsit de la nici unul dintre momentele importante din Senat. Tot aşa, cînd Băsescu i-a spus lui Antonescu, încercînd să-l ia peste picior, că a fost mai mult bibliotecar decît profesor – încît competenţa lui în domeniul învăţămîntului nu e prea mare, contracandidatul său, care a punctat precizînd că a fost muzeograf, nu bibliotecar, putea foarte bine să explice cum e cu muzeografia asta, care nu e nici pe departe o îndeletnicire de luat peste picior.

Dacă Crin Antonescu l-ar fi intrebat pe Băsescu ce relaţii are cu băuturile alcoolice, iar preşedintele în exerciţiu i-ar fi pus o întrebare asemănătoare, nu cred că ar fi fost vorba de indiscreţii inacceptabile. Dimpotrivă, de vreme ce despre amîndoi se spune în presă le place să bea, fiecare ar fi avut astfel prilejul să-şi susţină cauza şi să-şi declare consumul. Cu prilejul întîlnirii de la GDS, Traian Băsescu a spus, nemulţumit, că mass-media aservite mogulilor nu scapă nici un prilej să-l declare beţiv. Într-un moment de mare audienţă, preşedintele putea spune ce, cît şi cînd, cu certitudinea că nu-i vor putea fi trunchiate spusele. De acelaşi avantaj ar fi beneficiat şi Crin Antonescu, încît iarăşi n-ar fi fost vorba de o indiscreţie.

Chiar dacă lui Traian Băsescu i s-a părut că Antonescu a vrut să-l lovească pe la spate amintind de scandalul Flota cînd i-a spus că dacă pierde alegerile  nu va mai avea pe ce vapor să se întoarcă pe mare fiindcă România nu mai are flotă, mai curînd ar fi trebuit să-i mulţumească că a adus vorba despre acest subiect. Băsescu a avut astfel prilejul să răspundă el însuşi celor care îl acuză în locuri şi la date diferite că ar fi vîndut flota. Or ce-şi poate dori mai mult un candidat decît să replice în direct şi pe mai multe posturi de televiziune simultan, celor care îl acuză de corupţie?

Primele reacţii ale celor care au comentat public şi în particular întîlnirea de la Cluj întăresc, indirect, ceea ce am scris aici. Unii dintre cei care i-au acuzat pe Băsescu şi pe Antonescu că ar fi recurs la lovituri sub centură se întreabă de ce au lipsit alte întrebări care ar putea fi încadrate în aceeaşi categorie – despre căsătoria şi sursele de venit ale lui Crin Antonescu, despre fetele lui Traian Băsescu şi despre situaţia locativă a preşedintelui. Alţii în schimb sînt de părerea că am fi asistat la un blat al cărui perdant ar fi fost Geoană, pe care combatanţii l-ar fi terfelit în absenţă. Ceea ce mi se pare caraghios. Dacă nu s-a dus, Geoană şi-a asumat riscurile absenţei, inclusiv pe acela de a se vorbi despre el.

Din punctul meu de vedere în dialogul de la Cluj dintre cei doi candidaţi la preşedinţie, nu a existat nici o lovitură sub centură. Că pot exista întrebări ticăloase, pornind de la neadevăruri flagrante, asta e altceva. Dar cînd la mijloc e interesul public chiar şi neadevărurile trebuie clarificate.

Text apărut în revista 22.

Ca să nu mai ziceţi că bag un text de simpatizant al lui Băsescu, ceea ce recunosc că sînt, sau că mă iau după sociologii cu care mă consult cînd mai apare cîte un sondaj de opinie  şi care îmi spun diverse chestii descuranjante despre valoarea de întrebuinţare a sondajului cu pricina,  luaţi întrebarea din titlu drept un soi de sondaj amical, cu o singură întrebare, după sondajul care îl dă pe Băsescu drept perdant sigur în turul 2, indiferent cu cine s-ar afla în competiţie.

Nu ştiu dacă aţi citit sau măcar  răsfoit ficţiunile lui Pavel Coruţ despre misterele Securităţii. Am străbătut în diagonală unul dintre primele romane coruţiene, care avea un succes nebun la cititori. Nu mai reţin titlul: era  ceva cu nişte securişti buni care dejoacă socotelile malefice ale securiştilor răi. Mi s-a părut o ficţiune trasă cumplit de păr. Mirarea mea era că Pavel Coruţ era prizat ca un autor de mari dezvăluiri din interiorul Securităţii.

Citesc acum un fragment dintr-o carte documentară scrisă de un româno-american împreună cu un fost procuror român. În fragmentul cu pricina se face vorbire despre un general rus cu însuşiri paranormale adus la sediul PD, în urmă cu cinci ani. Rusul paranormal putea, aflăm, să încetinească sau să accelereze bătăile inimii persoanei asupra căreia se concentra chiar şi de la distanţă. Generalul s-ar fi aflat la sediul PD în ziua „marii căderi” a lui Stolojan, în urma căreia „dragă Stolo” ar fi renunţat să mai candideze la preşedinţie, deschizîndu-i drum lui Traian Băsescu. Adicătelea rusul l-ar fi lucrat la puls pe Stolojan, în beneficiul lui Băsescu. Generalul, se spune, îl cunoştea pe Băsescu de la Anvers unde, vezi bine, au devenit amici. Si cum prietenul la nevoie se cunoaşte, după 20 de ani, paranormalul vine incognito la Bucureşti să-i deschidă calea lui Băsescu spre preşedinţia României.

Dacă această poveste vi se pare plauzibilă, atunci romanele lui Pavel Coruţ nu sînt nişte aiureli senzaţionaliste, ci nişte documente care ar trebui dezbătute la posturile de televiziune, pentru a afla adevărul despre Securitate şi securişti.

PS.  Apropo de titlu. În general stau bine cu pulsul, dar pentru orice eventualitate.

Ţineţi minte că într-o postare anterioară eram sigur că la Cluj va apărea şi Remus Cernea? Candidatul verzilor a luat în serios vorbele lui Băsescu – să vină şi alţi candidaţi, nu numai Geoană! – şi a dat curs invitaţiei. Acolo, un domn din staff-ul lui Băsescu, Gheorghe Flutur,  i-au spus că nu mai e loc şi pentru el la dezbatere. În semn de consolare Antonescu i-a strîns mîna, iar Băsescu l-a bătut pe spate. Măcar de obraz că omul verzilor l-a crezut, Băsescu ar fi trebuit să-i facă loc în dezbatere şi lui Remus Cernea. Ştiu, lumea nu-l aştepta pe Cernea, ci pe Crin Antonescu, dar dacă apuci să lansezi o invitaţie pentru toată lumea, nu spui după aceea „Pardon, pentru dvs. n-avem loc!” Sau nu-l laşi pe om să bată drumul degeaba.

Nici măcar TVR Info nu a transmis întîlnirea de ieri dintre Traian Băsescu şi Crin Antonescu. Care o mai fi rostul televiziunii publice? Mă întreb ca plătitor de abonament care ar fi vrut ieri să vadă la TVR ce discută doi dintre cei mai importanţi candidaţi la preşedinţia României.